Răzvan Tincu, jucător FC Botoșani: „Sperăm ca oamenii să vină să ne susţină în număr cât mai mare”

Răzvan Tincu, jucător FC Botoșani: „Sperăm ca oamenii să vină să ne susţină în număr cât mai mare”

Eroul meciului de la Timişoara, Răzvan Tincu îşi doreşte o evoluţie asemănătoare şi în meciul cu Vaslui.

„Să dea Dumnezeu să reuşesc o execuţie ca la Timişoara şi cu Vaslui. Golul reuşit la Timişoara este cel mai frumos al carierei mele şi al doilea pe care l-am reuşit la Liga I pentru că sezonul trecut când am evoluat pentru CSMS Iaşi am reuşit să înscriu un gol. Cu Vasluiul vom avea un meci greu. Sperăm ca oamenii să vină să ne susţină în număr cât mai mare. Ar fi extraordinar să câştigăm acest meci şi să rămânem pe podiumul Ligii I”, a declarat Răzvan Tincu.

Totodată, Marius Croitoru este primul jucător din acest campionat suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene și crede că arbitrii români ar trebui să ia modelul celor din străinătate care poartă de multe ori un dialog pe teren cu jucătorii şi nu se grăbesc să-i sancţioneze cu avertisment pe jucători.

„Sunt un jucător dur? Patru galbene sunt multe şi nu văd ce aş putea face acum. E tardiv. Nu am nimic de reproşat arbitrilor. E tema lor să ne dea galben, să nu mai vociferăm la adresa lor. Eu cred însă că un dialog între jucător şi arbitru e absolut normal. Sunt campionate în lumea asta unde vorbeşti cu arbitrul. Îi explici. Tu ai văzut aşa, el altfel, nu trebuie neapărat sancţionat orice cu galben. E dureros că nu joc cu Vasluiul”, a declarat Marius Croitoru.

În cele cinci etape desfăşurate până acum în Liga I, mijlocaşul botoşănean a încasat patru cartonaşe galbene şi conform regulamentului va fi suspendat o etapă, urmând a vedea din tribună jocul cu Vasluiul de duminică de la ora 17:30 de pe "Municipal".

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.