Memorial de șah aflat la ediția a II-a, organizat la Laurian - FOTO

Memorial de șah aflat la ediția a II-a, organizat la Laurian - FOTO

Pe 7 iunie, la Colegiul Național “A. T. Laurian”, Botoșani, s-a desfășurat cea de a doua ediție a concursului de șah dedicat celui ce a fost Mihai Diaconu, profesorul care și-a dedicat întreaga viață pregătirii tinerilor talente în minunatul sport al minții. La competiție au participat numeroși șahiști de la C.N."A.T. Laurian" Botoșani, C.N. "Mihai Eminescu" Botoșani, Liceul ,,Ștefan D Luchian" Ștefănești (coordonator fiind profesoara Raluca Vaipan), Liceul ,,Demostene Botez" Trușești și Liceul Teoretic "Grigore Antipa” Botoșani. 

Concursul s-a dovedit a fi un adevărat festival șahist în care participanții și-au dovedit măiestria pe celebra tablă în alb-negru. Câștigătorii au primit din partea organizatorilor diplome, tricouri personalizate și materiale sportive. La Memorial au participat și directorii Ioan Onofrei și Mihaela Prăjinariu, dar și profesorii Coca Dorica, Silvia Diaconu, Mihaiela Tunea și Cristina Breșug. 

„Am participat cu mare drag la a doua ediție a memorialului "Mihai Diaconu". Când mintea vrea să facă și ea sport! Nu vi se pare că tabla de șah este un câmp de luptă? În cazul în care regina, turnurile, nebunii și pionul, împreună, încearcă să ia regele spre victorie. Jocul de șah ar putea fi de fapt la fel de complicat ca un război real, deoarece o mișcare greșită este suficientă ca să fiți destinat să pierdeți. A rămâne calm și încrezător este calea spre victorie! A câștiga cu grație este o trăsătură importantă de caracter pe care șahul o poate forma.”, sunt cuvintele Cristinei Breșug.

„Concursul s-a dovedit a fi un adevărat festival șahist în care participanții și-au dovedit măiestria pe tabla de șah. Felicitări tuturor participanților la competiție!”, este mesajul Silviei Diaconu, în timp ce Elena Alecsa a explicat că ,, Ediția a doua a Memorialului a fost făcută din inimă pentru un suflet deosebit plecat la ceruri.“

„Am răspuns cu bucurie , invitației C.N.“A.T. Laurian” de a participa la a doua ediție a “Memorialului de Șah “ -Profesor Mihai Diaconu . Consider că orice concurs, campionat de șah, îmi dă ocazia sa progresez și să îmi fac prieteni noi. Mulțumesc, în același timp, și doamnei Silvia Diaconu, cea care mi-a fost profesor îndrumător la Palatul Copiilor, începând de la vărsata de 6 ani . Îmi doresc ca acest Memorial să aibă continuitate și să atragă cât mai mulți copii.” “Șahul este sportul care reunește oameni, un joc în care fiecare mutare contează, implicând strategie și gândire critică. Alături de profesorii coordonatori, cu toții am participat la un eveniment unic destinat maestrului Profesor Mihai Diaconu.” ,,Activitatea a fost un adevărat prilej de a ne bucura de sport în cadrul familiar al școlii. Am învățat astăzi că sportul, pe lângă multele sale beneficii, este un mod de a trăi în comuniune, de a educa în spiritul corectitudinii și fairplay-ul.”, au declarat și elevii Darian Gaftoneanu, Meiu Ruxandra și Alexandra Antoce. 

”Suntem interesați să găzduim astfel de evenimente și aș aminti simultanul de șah susținut de marele maestru Lungu, cu puțin timp în urmă, și ținem chiar să participăm pentru a trăi o experiență cât mai autentică și a ne arăta prețuirea pentru cei care practică sporturile minții. Avem, prin proiectele realizate în Laurian, în anii anteriori, tot ce este necesar pentru organizarea unor asemenea competiții și dorim să punem în valoare baza noastră șahistică în folosul elevilor din comunitatea botoșăneană”, a concluzionat și directorul colegiului, profesorul Ioan Onofrei.  
 

Stirea anterioara

Ministerul Educației: Competențele de la BAC se echivalează, iar Evaluarea Națională, clasa a VI-a se anulează

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.