LPS Botoșani, vicecampioană națională la fotbal în competiția organizată de Ministerul Educației și Federația Română de Fotbal

LPS Botoșani, vicecampioană națională la fotbal în competiția organizată de Ministerul Educației și Federația Română de Fotbal

Un rezultat de excepție obținut de elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Cupa ISF fotbal băieți, categoria U18!

Începând cu anul 2022, într-un parteneriat cu Ministerul Educației, Federația Română de Fotbal a lansat o nouă competiție, Cupa ISF (Împreună suntem fotbal). Aceasta se adresează băieților și fetelor, la categoriile de vârstă U14, U16 și U18. Competiția se desfășoară în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), care este organizată în fiecare an școlar și cuprinde campionate școlare sportive și interșcolare adresate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Anul acesta, la startul competiției O.N.S.Ș. – Cupa ISF (U14/U16/U18) s-au înscris un număr de 5.630 însumând un număr total de 67.565 elevi.

După ce a trecut de fazele eliminatorii ale competiției, la nivel județean – locul I și la nivel zonal – locul I, echipa de fotbal U18 a Liceului cu Program Sportiv Botoșani s-a calificat la Turneul Final organizat la Pitești în perioada 23 – 24 mai 2023, turneu la care au participat primele 8 echipe calificate de la etapele de zonă.

După 3 meciuri disputate în faza grupelor și o semnifinală câștigată cu 3-0, echipa LPS Botoșani a jucat finala mare în compania echipei LPS „Mircea Eliade” București pe care a pierdut-o dramatic, golul victoriei fiind primit în ultimile secunde ale timpului regulamentar de joc, cu scorul de 2 – 3.

Elevii componenți ai echipei Liceului cu Program Sportiv Botoșani, coordonați de domnii profesori Cristian Frumuz și Cătălin Chirilă, sunt: Fabian Prisacareanu, Codrin Cărăușu, Emanuel Brașoveanu, Dimitrie Toader, Alexandru Alexoaie, Adrian Răutu, Mihnea Frumuz, Cosmin Andrioaia, Alexandru Sebinschi, Claudiu Avadanoaie, Andrei Mihalcea.

„Având în vedere anvergura competiției, numărul mare de echipe înscrise, consider că este un rezultat de excepție pentru școala noastră și pentru județul nostru. Îi felicit pe acești băieți minunați pentru efortul depus, pentru ambiția și perseverența de care au dat dovadă pe parcursul întregii competiții. Le mulțumesc totodată tuturor celor care au contribuit la obținerea acestei performanțe remarcabile.”, Gabriel Hârtie, director Liceul cu Program Sportiv Botoșani.

Stirea anterioara

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului

Stirea Urmatoare

Cod galben și risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.