Termenul de valabilitate al certificatului de handicap devine permanent. Schimbare majoră pentru persoanele cu dizabilităţi din România

Termenul de valabilitate al certificatului de handicap devine permanent. Schimbare majoră pentru persoanele cu dizabilităţi din România

Persoanele cu handicap nu se vor mai prezenta la evaluările periodice ale comisiei de specialitate, termenul certificatului fiind unul permanent, prevede un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adoptat marţi, cu majoritate de voturi - 265, de Camera Deputaţilor.

Milioane de oameni care erau puşi inutil pe drumuri scapă de procedurile greoaie şi birocraţie. 

Proiectul de lege reglementează obligaţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a stabili termen permanent de valabilitate pentru certificatul eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

„Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice", prevede proiectul.

Autorităţile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în proiect se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

„În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice emitente au obligaţia de a actualiza în mod corespunzător: a) Ordinul ministrului Muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului Sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare; b) Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare", mai stipulează proiectul de lege.

Mai bine mai târziu decât niciodată
Deputatul USR Radu Panait, iniţiator al actului normativ, a amintit că, din păcate, au trecut mai bine de doi ani jumătate de la momentul la care parlamentarii partidului au depus această iniţiativă legislativă. "Dar, mai bine mai târziu decât niciodată. Mi-aş dori ca pe viitor să putem da cu toţii dovadă de umanitate şi astfel de proiecte legislative să treacă mai cu spor prin tot procesul, pentru că oamenii cu handicap nu au ales ei să fie cu handicap. Sper că domnul preşedinte are disponibilitatea necesară ca să promulge cât de repede proiectul de lege şi să-i ajutăm pe aceşti oameni să nu mai fie târâţi pe la comisiile de stabilire a gradului de handicap", a declarat Panait, în plen, citat de Agerpres.

În intervenţia sa, deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a evidenţiat că există o diferenţă între Comisia de încadrare în grad de handicap şi Comisia de expertizare a capacităţii muncii.

„Sunt persoane cu dizabilităţi, persoane în scaun cu rotile, persoane care sunt imobilizate, care pictează, care lucrează pe calculator, care fac lucruri minunate. Or, alea se întâmplă în Comisia de expertizare a capacităţii muncii. Dacă vorbim de persoane, de exemplu, care au amputaţii, acest lucru nu se face prin lege, nu am venit aici să mă laud, dar am făcut prin două ordine consecutive de ministru, astfel încât în 2019 - primul mandat când am avut onoarea să fiu ministru - persoanele cu dublă amputaţie nu mai sunt chemate la comisie decât la comisia iniţială unde sunt încadraţi. Ulterior, li se dă un plan de recuperare, după care certificatul rămâne valabil toată viaţa, indiferent dacă se protezează sau nu, iar, în 2021, când am revenit la minister, am continuat cu a doua parte a ordinului, astfel încât şi persoanele care au o singură amputaţie nu mai sunt chemate pentru reevaluare", a explicat Budăi.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest cazul acestui proiect, care a fost iniţiat de grupul parlamentar al USR.

Stirea anterioara

Carduri noi pentru români! Cine va primi 500 de lei

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.