Sobe de teracotă pentru familii nevoiașe din județul Botoșani

Sobe de teracotă pentru familii nevoiașe din județul Botoșani

Săptămâna ce s-a încheiat a adus vești foarte bune pentru 11 familii în nevoie din județul Suceava și din sate limitrofe ale județului Botoșani. 2 asociații și-au dat mâna – una rădăuțeană, Habitat pentru Umanitate Rădăuți și una bihoreană, Bunul Samaritean Beiuș – pentru a ajuta aceste familii necăjite, fără posibilități și cu condiții de locuit precare. 13 sobe noi de teracotă au ajuns în posesia familiilor respective și toamna rece, apoi iarna ce se apropie vor fi mult mai ușor de suportat pentru ele și copiii lor.

„Iernile la noi sunt mai aspre decât în alte zone ale ţării și aceste sobe au încălzit deja sufletul mai multor familii şi le vor încălzi şi locuinţele în iarna ce vine. Ne-am bucurat să facem o diferență şi mai ales o faptă bună pentru atâtea suflete care aşteptau aproape fără speranţă încă o iarnă fără căldură în casă. Am făcut un tur de constatare a nevoii şi în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii mai multor Primării – de la departamentul Asistenţă Socială, dar şi cu unele biserici din judeţul Suceava şi Botoşani am hotărât să ajutăm în prag de iarnă ca mai multe familii cu posibilităţi financiare reduse să aibă o încăpere care să le ofere un minim de confort. Aşa cum una dintre familiile ajutate mi-a spus, „Mai bucuros este cel care dă decât cel care primeşte”, am simţit cu adevărat bucuria acestor familii, iar unele dintre ele, cu lacrimi în ochi, că cineva îi ajută şi că au scăpat de grija sobei stricate, care scoate fum sau care nu dă suficientă căldură” spune Georgiana Lazăr, director executive la Habitat pentru Umanitate Rădăuți.

Beneficiarii, cele 11 familii, sunt în diferite situații: de la familii cu 7 copii – fam. Comarițan – la bătrâni – Petriuc Ana în vîrstă de 84 de ani.

„Muţumim din suflet pentru această bucurie pe care aţi făcut-o pentru noi, ca bătrâni, ca bolnavi, în suferinţă şi fără putere, fără nici o posibilitate de nicăieri. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Asociaţia Habitat pentru Umanitate Rădăuţi şi pentru cei care s-au obosit în această lucrare” spune Ungurianu Ana, din satul Dragalina, com. Cristineşti, jud. Botoşani, beneficiară a 2 sobe.

Nikolina Ciorna este vicepreședinte al asociației partener din Bihor. Bunul Samaritean a obținut cele 13 sobe de la un producător bihorean, Soberom într-un program multianual mai larg. „Ne bucurăm să parteneriem cu Georgiana și echipa ei de la Habitat Rădăuți în a îmbunătăți calitatea vieții și a proteja familii vulnerabile în iernile geroase din nordul țării. Ne-a onorat sprijinul domnului Adrian Blaj de la Soberom, un om care pune credința în acțiune în mod extraordinar. Vom mai fi alături de cei în nevoie din Bucovina și în viitor.” spune Nikolina.

Asociaţia rădăuțeană are planuri de a debuta lucrul la 4 locuințe pentru familii defavorizate în toamna aceasta în deja consacratul cartier „Habitat”. Aceasta promovează solidaritatea cu cei mai puțin binecuvântați de Dumnezeu prin participarea donatorilor, sponsorilor și voluntarlor de oriunde ar proveni la proiecte de construcții de locuințe noi, de reparații capitale dar și alte tipuri de intervenții.

Finalizarea cât mai multor locuinţe pentru cei în nevoie ori îmbunătățirea condițiilor de locuit în general depinde de generozitea publicului şi cooperarea cu autorităţile locale. Donațiile și sponsorizările pot fi făcute în contul IBAN RO22BTRLRONCRT0V27118201 deschis la Banca Transilvania Sucursala Rădăuţi pe numele asociaţiei „Habitat pentru Umanitate Rădăuți". Puteţi de asemenea dona materiale de construcţie şi cazarmament (paturi, saltele, lenjerie), electrocasnice care pot fi livrate şi preluate imediat la depozitul asociaţiei de unde vor fi distribuite organizat ulterior familiilor pentru echiparea locuinţelor. Din afara României, donatorii pot folosi conturile IBAN RO75RZBR0000060003421979  deschis la Banca Raiffeisen Rădăuţi. În funcţie de necesităţi, doritorii vor avea şi oportunităţi de voluntariat în programele noastre de pe 2016 și din anul următor.

Pentru orice întrebări, pentru planificarea unei sponsorizări sau donaţii, nu ezitaţi să contactaţi asociaţia la telefon 0744-333645 sau [email protected]

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.