Schimbare fără precedent la legea somajului

Schimbare fără precedent la legea somajului

41 de parlamentari USR vor să reducă la jumătate stagiul minim de cotizare la şomaj pentru angajaţii care au calificări în meseriile de bază din turism.

Concret, şomerii care au calificări în meseriile de barman, chelner, bucătar, cameristă, recepţioner, dar şi restul celor care au meserii de bază în turism ar putea obţine indemnizaţie de şomaj dacă au stagiu de cotizare de minimum şase luni în domeniul calificării avute, din ultimul an înainte de data solicitării acestei indemnizaţii, potrivit unui proiect de lege semnat de parlamentarii USR.

Dacă proiectul de act normativ va deveni lege, angajaţii care au calificări de bază în meseriile din turism vor beneficia de înjumătăţirea stagiului de cotizare la şomaj faţă de restul salariaţilor.

Oamenii care deţin calificare într-una dintre meseriile de bază din turism, precum barman, chelner, bucătar, cameristă, recepţioner, dar nu numai, ar putea obţine indemnizaţie de şomaj dacă au stagiu de cotizare de minimum şase luni în domeniul calificării avute, din ultimul an dinainte de data solicitării acestei indemnizaţii, potrivit unui proiect de lege semnat de parlamentarii USR.

Este vorba de proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj și stimularea ocupării forţei de muncă. Proiectul de act normativ a fost înregistrat la Consiliul Economic şi Social pe 25 iunie.

Stirea anterioara

ANAF vinde mai multe modele BMW de lux la prețuri care încep de la 2.650 lei

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.