Pentru angajatori cu privire la obligativitatea de a se înrola în noua platformă REGES - ONLINE
Pentru angajatori cu privire la obligativitatea de a se înrola în noua platformă REGES - ONLINE
Angajatorii aveau obligația de a solicita accesul în Registru până la data de 31 decembrie 2025, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr.295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE, precum şi prevederilor art. 21 din Procedura de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE aprobată prin Ordinul MMFTSS nr. 1107/2025.
Aceste acte normative definesc angajatorii ca fiind persoane fizice sau juridice de drept privat, instituţii/autorităţi publice/alte entităţi juridice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, misiunile diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în România, institutele culturale şi reprezentanţele comerciale şi economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetăţenia română sau pentru străinul cu drept de muncă în România.
Astfel, toate aceste categorii de angajatori mai sus menționate, au obligaţia înrolării pe noua platformă, indiferent dacă au sau nu mai au salariaţi activi. Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 8 alin.(7) din H.G. nr. 295/2025, precum și prevederilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, angajatorii au obligaţia de a elibera salariaţilor sau foştilor salariaţi, la cerere, adeverinţe/documente cu date din registru (adeverinţe care să ateste activitatea desfăşurată de aceștia, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, astfel cum rezultă din Registru şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării), iar vechea aplicaţie Revisal nu mai este disponibilă începând cu data de 1 ianuarie 2026.
Prin urmare, angajatorii care au avut salariaţi şi au avut obligaţia înfiinţării şi transmiterii registrului de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), au obligaţia legală de a efectua tranziţia la REGES-ONLINE, chiar dacă la momentul actual nu mai au contracte individuale de muncă active, până la încetarea calităţii de angajator în condiţiile legii (radiere, dizolvare, etc).
Înregistrarea în platformă este esențială pentru respectarea cadrului legal și pentru a evita eventualele dificultăți ulterioare.
Pentru informații suplimentare și sprijin tehnic, angajatorii sunt încurajați să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani sau să acceseze canalele oficiale de informare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.