O faptă bună, un pas către fericire! Liceeni din Botoșani, în rolul Moșului - FOTO

O faptă bună, un pas către fericire! Liceeni din Botoșani, în rolul Moșului - FOTO

Toți așteptăm, odată în an, luna decembrie, luna sărbătorilor de iarnă, încă de când suntem copii. Se spune ca Moș Crăciun are o inimă mare cu care are grijă de toți copiii, ba chiar și de cei vârstnici. Dar v-ați imaginat vreodată că o inimă mare ca a Moșului poate fi alcătuită din mai multe inimi de adolescenți?

Așa s-a întâmplat zilele acestea cu inimoșii adolescenți ai claselor a X-a B și a X-a F de la Colegiul Național "A.T. Laurian" care s-au gândit, sub pretextul colindelor, să ofere mici daruri persoanelor din blocul în care stă diriginta lor, bloc cu locuitori din toate generațiile, printre care și un caz mai deosebit de sănătate.

„Toți am fost surprinși, la intrarea în bloc, de aranjamentele cu globulețe și ghirlande pe casa scării, dar mai ales de bucuria de a ne oferi un dar din partea lor. Bineînteles că nu au lipsit frumoase colinde de sărbători, cântate în cor, împreuna cu doamna dirigintă Elena Alecsa, profesorul dr. Coca Dorica și multă, multă emoție.”, au povestit tinerii.

„Dragi adolescenți,vă mulțumim pentru minunatul gest și vă dorim ca anul ce vine să vă ofere succes la învățătura, sănătate și împlinirea tuturor viselor și dorințelor voastre! Nu vom uita generosul și frumosul vostru gest!”, a fost replica celor bucurați de momentele pregătite de laurieni. Și cum cadourile aranjate de liceeni au fost multe, vizita s-a încheiat la un centru de îngrijire a persoanelor vulnerabile, unde beneficiarii le-au ascultat cântările cu lacrimi în ochi.

Și elevi din mai toate clasele de la Liceul Tehnologic ”Elie Radu” i-au luat locul Moșului și, ajutați de dascălii din cancelarie, au pregătit câteva cutii cu dulciuri și fructe pe care le-au oferit copiilor și tinerilor din Complexul de case de tip familial ”Sfântul Mina”.

„În seara sfântă de Crăciun”, ”Legănelul lui Iisus”, ”La Poartă la Ștefan Vodă”, ”Bună vremi, bună sara!” sunt colindele pregătite de elevii din Elie Radu, alături de profesoarele Roxana Vieru și Raluca Cucoșăl. Nu mică le-a fost mirarea, însă, la final, când copiii de la Sfântul Mina le-au dat o replică darnicilor lor musafiri, demonstrându-le că și aici se știu și se cântă colinde.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.