Întreprinderile sociale pot obține atestatul de întreprindere socială de la AJOFM Botoșani

Întreprinderile sociale pot obține atestatul de întreprindere socială de la AJOFM Botoșani

In această lună au fost contactați beneficiari ai proiectelor cu finanțare europeana care derulează proiecte in domeniul economiei sociale în regiunea Nord-Est cu scopul dezvoltării unei relații de colaborare în implementare, iar în data de 29.09.2020 începând cu ora 12.00, specialiști din cadrul Compartimentului de economie socială oferă consultanță acestora cu privire la  obținerea atestatului de intreprindere socială emis de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.

Acest sector, reglementat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.

Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, structurile de economie socială înființate din  fonduri europene, desfășoară în principal, următoarele activități de interes general: 
- producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia: 
- promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil
- dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
- dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Stirea anterioara

Accident teribil aproape de Iaşi între un TIR, un autobuz şi un microbuz. A fost activat PLANUL ROȘU - FOTO

Stirea Urmatoare

Cinci ani de parteneriat în sprijinul comunităților locale din Botoșani și Olt

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.