„Împreună pentru semenii noştri!” – activitate de voluntariat la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corlăteni - FOTO

„Împreună pentru semenii noştri!” – activitate de voluntariat la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corlăteni - FOTO

Pe parcursul lunii decembrie 2016, elevii clasei a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 CORLĂTENI, şi-au unit forţele şi au demarat un proiect de voluntariat intitulat: „Împreună pentru semenii noştri!”.

Scopul proiectului constă atât în acordarea de sprijin umanitar elevilor şcolii noastre care provin din  familii cu mai mulţi copii şi cu posibilităţi financiare limitate cât şi promovarea voluntariatului în rândul elevilor cu suportul părinţilor şi al cadrelor didactice.

Dintre obiectivele acestul proiect, menţionăm:
1. încurajarea participării elevilor la activităţi de voluntariat;
2. implicarea elevilor în viaţa comunităţii locale;
3. însuşirea de valori civice precum solidaritatea, implicarea şi  munca în echipă.

Elevii clasei a VIII-a au ştiut foarte bine să-şi promoveze proiectul atât în rândul colegilor din celelalte clase cât şi în rândul părinţilor care s-au dovedit a fi solidari cu scopul propus.

Astfel, pe data 20.12.2016, echipa de proiect s-a deplasat la domiciliul familiilor cuprinse în grupul ţintă, unde au cântat colinde şi au înmânat pachetele cu produse alimentare, hăinuţe şi jucării.
Anul acesta, fiind la început, am reuşit să aducem zâmbetul pe buze doar în 7 familii, însă pe viitor ne propunem atât creşterea numărului de familii cuprinse în grupul ţintă cât şi atragerea în cadrul proiectului nostru şi a altor instituţii din comunitatea locală.

Coordonatorii proiectului: prof. Aiftincăi Petronela – dirigintele clasei a VIII-a (C.P.A.E.S.E.), prof. Mihai Mihaela – profesor de geografie şi prof. Ursachi Gabriela - profesor de fizică – chimie – (directorul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Corlăteni), mulţumesc pe această cale tuturor elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice care au contribuit la buna desfăşurare a acestei activităţi de voluntariat.

Sărbători binecuvântate şi „La mulţi ani!”

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.