Funcționarii publici vor clarificări privind drepturile salariale și se plâng premierului de interpretarea defectuoasă a legii

Funcționarii publici vor clarificări privind drepturile salariale și se plâng premierului de interpretarea defectuoasă a legii

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) adresează o scrisoare deschisă primului ministru, Dacian Cioloş, în care sunt nemulţumiţi şi spun că în actele normative emise sunt ambiguităţi şi lasă loc de interpretare în ceea ce privesc drepturile salariale ale acestora.

Vezi textul integral venit pe adresa redacției:

„Stimate domnule Prim-ministru Dacian Cioloș

Suntem profund îngrijorați de faptul că, până la această dată, Guvernul României nu și-a exprimat oficial punctul de vedere, printr-o notă de interpretare oficială, pe care Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a cerut-o cu privire la  aplicarea dispozițiilor art.3.1 alin.(1) din OUG 20/2016.

Deși am crezut că odată cu schimbarea echipei guvernamentale actele normative emise nu vor mai avea ambiguități și nu vor mai lăsa loc de interpretare, constatăm cu tristețe că se perpetuează această practică, și mai mult, sunt omise a fi clarificate aspecte importante care vizează marea masă a angajaților administrației publice.

Cu toate că ați emis HG nr.582/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 alin.(2), (3), și (8), art.33 și 34 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, constatăm cu îngijorare că personalul administrației publice poate fi ignorat de către propriul angajator atunci când reglementează drepturile salariale ale acestuia.

Observăm că, în mod deliberat, nu se clarifică 3 aspecte de importanță majoră, precum termenul de  funcție publică similară (așa cum bine știți Agenția Națională a Funcționarilor Publici are o opinie diferită a acestui termen față de Ministerul Muncii), salariu stabilit (cine ”stabilește” salariul dacă nu legea?) și un al treilea aspect de clarificat este definiția instituției publice (Ministerul Finanțelor Publice având o altă viziune în definirea instituției decât Ministerul Muncii).

Prin urmare, constatăm că autorități ale statului au interpretări diferite, în funcție de interesul fiecăruia, și Guvernul omite clarificarea acestor aspecte.

Dată fiind gravitatea situației la nivelul tuturor instituțiilor publice din România, vă solicităm, domnule Prim-ministru, să dispuneți emiterea unei note de interpretare oficială a dispozițiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016, astfel încât să se prevină declanșarea unor conflicte de muncă pe această temă.

Mesajul nostru se dorește a fi un serios semnal de alarmă care să atragă atenția Guvernului asupra gravității situației create de la nivelul instituțiilor publice și a personalului încadrat prin interpretarea defectuoasă a dispozițiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016.”

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.