Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Înaintea sărbătorilor pascale, am avut o întâlnire specială cu o parte dintre copiii pe care i-am cunoscut în cadrul activităților profesionale și care ne-au rămas în suflet. 

Acești copii pornesc în viață cu mai puține șanse decât alții. Ei au trecut prin încercări pe care nu și le-au ales, dar pe care trebuie să le depășească pentru a putea trăi o copilărie normală.

Astfel, ne-am mobilizat si am mers în localitățile Broscăuți, Cordăreni, Hilișeu Horia si Unțeni pentru a le dărui tot ce este nevoie pentru masa de sărbători

Nu am oferit doar dulciuri, alimente și hăinuțe, ci am oferit și speranță și curaj. Ne dorim ca acești copii să aibă încredere în ei înșiși și să-și dorească mai mult, să lupte pentru visurile lor și să ajungă acolo unde își propun.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers.

Stirea anterioara

700 de șanse pentru o carieră în Jandarmeria Română. Jandarmii vor promova cariera militară la Dorohoi

Stirea Urmatoare

Deputat Alexandra Huțu: „Începând cu 29 iulie, se pot depune documentele în cadrul programului pentru creșterea natalității, derulat de Ministerul Familiei”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.