Anunțul făcut de ministrul Muncii. Care va fi noua vârstă de pensionare pentru femei

Anunțul făcut de ministrul Muncii. Care va fi noua vârstă de pensionare pentru femei

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că vârsta de pensionare pentru femeile din România se va modifica. Totodată, acesta a explicat că majorarea vârstei de pensioare a femeilor este un lucru asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Vârsta de pensionare crește pentru femei
În momentul de față, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și 6 luni. Cu toate acestea, ea va crește treptat până la egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani. Creșterea vârstei de pensionare va avea loc până în anul 2030, gradual.

„Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată. Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030”, a explicat ministrul Muncii.

Marius Budăi a mai precizat că va fi și o excepție în noua regulă. Potrivit acestuia, femeile care au mai mulți copii vor ieși la pensie mai repede. Pentru bărbați, vârsta de pensionare va rămâne aceeași, adică 65 de ani. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

Stagiul complet de cotizare este de 31 de ani și 6 luni în prezent, pentru femei. Până în luna ianuarie a anului 2030, el va crește treptat până la 35 de ani. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

Șeful Casei de Pensii explică cum se calculează pensia
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a explicat formula prin care se calculează pensia finală și cum sunt evaluate dosarele pentru recalcularea pensiile. Acesta a luat ca și exemplu dosarul unui bărbat care a muncit aproape 30 de ani în tricotaje.

„Sunt două date foarte importante pe care noi trebuie să le urmărim: decizia de pensie pe care orice om are când iese la pensie.

Când facem evaluarea, noi ne referim, în principal, la stagiul de cotizare realizat și al doilea indicator este numărul total de puncte realizate de respectivul beneficiar.

Spre exemplu, cazul unui bărbat care are un stagiu de 38 de ani o lună și 20 de zile și are un total de puncte de 23,81575.

Are 22 de ani realizați în grupa a doua de muncă, aceștia sunt anii cotizați. La ei se adaugă un spor de ani în plus aferent grupei a doua de muncă, astfel încât, cu cei cinci ani de condiții normale realizate, ajunge la acest stagiu de 38 de ani, o lună și 29 de zile.

A lucrat în tricotaj, efectiv a lucrat 22 de ani și 24 de zile în grupa a doua, respectiv cinci ani în condiții normale.

Deci, după 27 de ani de muncă, în momentul de față a ajuns la un punctaj mediu de 0,8164 pe care îl înmulțim cu valoarea actuală a punctului de pensie de 1586 de lei și vedem că are în jur de 1.500 de lei”, a explicat președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, pentru Antena 3.

Evaluarea și recalcularea pensiilor sunt foarte importante în stagiul de cotizare și numărul de puncte realizat de beneficiar, a mai precizat acesta.

Stirea anterioara

Când devin periculoase semințele de floarea soarelui

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.