Vezi câte bacterii traiesc pe telefonul tău!

Vezi câte bacterii traiesc pe telefonul tău!

Un grup de studenţi ai Universităţii Surrey din Marea Britanie a aflat, cu ajutorul unui test bacteorologic, câţi microbi, bacterii şi microorganisme dăunătoare se află pe telefoanele mobile imediat după folosirea acestora.

Studenţii britanici care urmează o specializare bacteorologică în cadrul Universităţii Surrey au fost curioşi să afle câte bacterii se pot afla pe suprafeţele telefoanelor mobile. Aceştia se aşteptau la rezultate surprinzătoare, care, în cele din urmă s-au şi confirmat, relatează dailymail.co.uk.

După ce au reuşit să imprime întreaga porţiune a unui telefon mobil pe o lamelă specială de microscop, în doar trei zile rezultatele pe care studenţii le aşteptau au fost cu adevărat uimitoare.

O mare porţiune din ecranul telefoanelor este acoperită în mod constant de microorganisme care, din fericire, nu sunt periculoase pentru corpul uman, susţin studenţii implicaţi în acest studiu.

Potrivit acestui studiu aproximativ 20 la sută dintre utilizatorii de telefoane mobile sunt purtători ai acestor microorganisme care se găsesc de cele mai multe ori în canalele nazale ale oamenilor.

Coloniile de bacterii care se formează pe suprafeţele telefoanelor provin din flora invizibilă de microorganisme a corpului uman.

Doctorul Simon Park, lector universitar în biologie moleculară, susţine că acest experiment făcut de studenţi îi ajută să descopere o lume microbiologică pe suprafeţe ale unor obiecte folosite zi de zi. „Din aceste rezultate se pare că telefoanele nu ţin minte doar numere ci şi ce fel de contacte are fiecare om cu suprafeţe ce ajută la dezvoltarea microorganismelor", susţine Simon Park.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.