Spirulina, o algă miraculoasă

Spirulina, o algă miraculoasă

Spirulina face minuni pentru întregul organism. Ingredientele "magice" conţinute de această algă constituie un excelent revitalizant natural.

Algă marină de culoare verde și dimensiuni microscopice, spirulina este considerată cea mai veche plantă de pe pământ, care ar fi apărut în urmă cu 3,5 miliarde de ani. O serie de cercetări moderne au confirmat calităţile curative ale spirulinei, menţionate în scrierile antice. A fost pusă la loc de cinste în "farmacia verde" a civilizaţiilor arhaice, precum cea egipteană, mayaşă şi aztecă.

"Depozit" de nutrienţi

Spirulina este unică, deoarece conţine elemente specifice ambelor regnuri: vegetal şi animal. Aceasta este bogată în fier, calciu, sodiu, potasiu, cupru, mangan, magneziu, zinc, fosfor, selenium şi iod. De asemenea, este o sursă excelentă de vitamine (A, B, C şi E), acizi graşi nesaturaţi de tip Omega 3 , clorofilă, enzime şi proteine. 100 g de spirulină conţin 60-70 g proteine (de trei ori mai mult decât carnea de porc, de două ori mai mult decât carnea de vită şi de 1,5 ori mai mult decât boabele de soia). În plus, toate proteinele din spirulină sunt asimilate foarte uşor de organismul uman (până la 80%) deoarece conţin 18 aminoacizi necesari omului. Ei bine, alga "medicament" şi-a demonstrat cu vârf şi îndesat rolul curativ în cazul multor probleme de sănătate. Iată le pe cele mai importante.

Reglează glicemia

În diabet, aminoacizii conţinuţi de spirulină corectează funcţionarea sistemului endocrin în producerea hormonului vital, insulina. Astfel, aceasta normalizează nivelul de zahăr din sânge. Previi complicaţiile generate de diabet, dacă iei câte două grame de spirulină/zi, timp de două luni.

De ajutor în caz de anemie

Deoarece conţine foarte mult fier, spirulina favorizează formarea şi dezvoltarea de celule roşii. În plus, fiind bogată în magneziu şi calciu, aceasta compensează carenţele şi te ajută să-ţi recapeţi vitalitatea. Pentru a ţi fortifica organismul, ia câte o capsulă de spirulină de trei ori/zi, înainte de masă.

Stimulează imunitate

Spirulina este un tonic de excepţie al sistemului imunitar. Bogată în antioxidanţi şi în polizaharide, aceasta este un aliat recunoscut în lupta cu virozele şi infecţiile respiratorii. Atunci când te confrunţi cu aceste probleme de sănătate, ia câte o doză de două-cinci grame de spirulină/zi.

Antidot împotriva îmbătrânirii

Odată cu înaintarea în vârstă, o serie de funcţii ale organismului încep să fie mai lente, afectând adesea sănătatea. Spirulina stimulează procesele de regenerare şi contribuie la ameliorarea sau chiar la eliminarea acestor deficienţe. Pentru a încetini ceasul biologic, ia câte o tabletă de spirulină de patru ori pe zi, timp de trei luni.

Combate afecţiunile ochilor

Spirulina, deoarece transformă betacarotenul conţinut în vitamina A, previne afecţiunile oculare. În caz de glaucom, cataractă şi retinopatii este eficient siropul natural de spirulină. Îl găseşti în farmacii şi la plafar.

La administrarea acestuia, respectă, întotdeauna, indicaţiile menţionate pe prospect.

Ţine colesterolul în frâu

Datorită conţinutului bogat de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, spirulina favorizează scăderea colesterolului total. Aceasta protejează vasele de sânge şi inima de daunele cauzate de nivelul ridicat al colesterolului rău (LDL). S-a demonstrat că administrarea a 4,5 g de spirulină/zi timp de o lună şi jumătate ajută la eliminarea depozitelor de colesterol din artere. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Nume care se serbează în Duminica Floriilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.