Primele răceli au apărut în școli, iar mulți elevi au ajuns în spital. Când trebuie făcut vaccinul antigripal

Primele răceli au apărut în școli, iar mulți elevi au ajuns în spital. Când trebuie făcut vaccinul antigripal

Nici bine n-a început şcoala, că mulţi elevi au şi intrat în vacanţă forţată. Au apărut primele răceli în clase, iar părinţii au reacţionat din mers. Fie i-au ţinut pe copii acasă, fie au dat buzna la urgenţe. Astăzi a ajuns şi vaccinul antigripal în ţară, iar medicii spun că anumite seruri pentru copii trebuie administrate încă din luna octombrie.

Din ce cauze apar răcelile la început de an şcolar
Este deja tradiţie: intrarea în colectivitate aduce, în doar câteva zile, primele viroze. Părinţii s-au aprovizionat cu antitermice sau siropuri de tuse, însă cei mai speriaţi au ajuns deja la urgenţe.

„N-am dus-o, a stat acasă toată săptămâna. Tuse, tuşeşte foarte rău şi a durut-o şi burta. La Târgovişte ne-a spus că are pneumonie interstiţială şi am zis să venim totuşi la Bucureşti, că văd că tot nu-i trece cu tratamentul pe care i l-a dat acolo. El probabil nu s-a spălat pe mâini, igiena la el ce poate fi. De câteva zile spune că-l doare burta şi să vedem dacă poate să ne dea tratament, sau să ne spună de fapt ce are", spun mame ale copiilor bolnavi. 

Primele vaccinuri antigripale urmează să fie distribuite în farmacii
Primele vaccinuri antigripale au ajuns deja la furnizori şi urmează să fie distribuite în farmacii. Şi în acest an, după ce îl obţin pe bază de prescripţie, oamenii vor putea opta pentru administrarea lui în farmaciile care sunt autorizate pentru vaccinare.

Pentru al doilea an consecutiv, vaccinul se poate face în farmaciile autorizate. Lista lor este publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

„Din păcate aşa se întâmplă în fiecare an, odată cu începerea activităţii aşteptăm şi virozele. După luna octombrie putem să administrăm copiilor vaccinul antigripal", explică Camelia Păun, medic pediatru.

Cine poate beneficia de vaccin gratuit şi de ce au nevoie 
Părinții și categoriile cu risc, gravide, vârstnici, bolnavi cronici și persoane cu dizabilități, au nevoie doar de o rețetă de la medicul de familie, ca vaccinul să fie gratuit.

„Variantele intranazale pentru copii au un termen de valabilitate mult mai scurt, deoarece e un virus viu atenuat. Sunt copii care nu au mai făcut niciodată acest vaccin şi au nevoie de un rapel la două luni. Undeva decembrie 15 ar trebui efectuat cel târziu a doua doză, asta înseamnă acum în octombrie trebuie să facem prima doză", spune Beatrice Speţeanu, farmacist şef.

Din ce cauze apar răcelile la început de an şcolar
Răcelile de început de an școlar au, de regulă, două cauze: igiena precară și copilul trimis la școală deși are deja simptome. Așa ajunge viroza acasă, unde îi poate îmbolnăvi pe cei mai vulnerabili din familie.

„Foarte important, când un copil are o simptomatologie respiratorie sau digestivă e important să nu mai rămână în contact cu ceilalţi. Deci practic el ar trebui să se izoleze, logic ar fi s-o facă părinţii înainte de-a pleca de-acasă. Dacă nu şi-au dat seama, cred că următorul filtru e legat de profesori", menţionează Adrian Marinescu, managerul Institutului Matei Balş din Capitală.

Cele mai simple măsuri rămân și cele mai eficiente: spălatul pe mâini și aerisirea periodică a claselor și a casei.

Stirea anterioara

Care este primul simptom al osteoporozei? Motivul pentru care această boală trece adesea neobservată

Stirea Urmatoare

Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.