Prima tranșă de vaccin anti Coronavirus a ajuns la Botoșani

Prima tranșă de vaccin anti Coronavirus a ajuns la Botoșani

Județul Botoșani a primit, duminică, 03 ianuarie 2020, prima tranșă de vaccin anti COVID. Este vorba de 500 de doze, care au fost trimise de la Spitalul militar din Iași. Vaccinarea va începe luni, 4 ianuarie, cu personalul medical, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, adică cei care se află în prima linie în lupta cu noul coronavirus. 

Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliței, a declarat că 484 de persoane s-au înscris pentru a se vaccina.

„Avem programat personal medical din primării, de la Spitalul Județean, Spitalul Dorohoi, cadre care sunt în prima linie pentru covid. Dozele au fost în funcție de cerințele celor care vor să se vaccineze. Ulterior, când vom primi alte cereri, vom cere dozele de care avem nevoie”, a precizat directorul DSP Botoșani.

După vaccinarea cadrelor medicale va începe și vaccinarea populației. Județul Botoșani are 12 centre de vaccinare, din care cinci sunt în municipiul Botoșani, plus unitatea mobilă.

„Teoretic, mâine (n.r.: luni, 04 ianuarie 2021) ar trebui să am o întâlnire cu toți primarii UAT unde sunt declarate centre de vaccinare, urmând ca de săptămâna viitoare aceste centre să fie funcționale”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, potrivit botosaninews.ro.

Centrele de vaccinare pentru populație au fost stabilite în Botoșani, Dorohoi, Săveni, Bucecea, Darabani, Flămânzi, Ștefănești și Vorona. În municipiul Botoșani centrele de vaccinare sunt organizate în sălile de sport de la cinci școli.

Stirea anterioara

Accident cu victime la Flamânzi. Două persoane au fost rănite

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.