Obiecte pe care probabil uiţi să le dezinfectezi

Obiecte pe care probabil uiţi să le dezinfectezi

Ştii că este indicat să te speli des pe mâini, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus. Dar nu trebuie să uiţi că microbii se pot ascunde şi pe unele obiecte pe care nu le dezinfectezi atât de des precum faci cu clanţele uşilor, de pildă.

Telefonul
Oamenii îşi verifică telefonul mobil, în medie, de 47 de ori pe zi, potrivit unui studiu. Prin acest gest, microbii de pe mâini sunt transferaţi cu uşurinţă pe telefon. Pentru dezinfectarea telefoanelor se poate folosi o cârpă îmbibată în alcool izopropilic cu concentraţie de 70%.

Ochelarii
Ţi se spune să nu îţi atingi faţa, dar pe ochelari tot trebuie să pui mâna. Periodic, dezinfectează ochelarii prin spălare cu apă şi săpun, după care îi ştergi cu o lavetă moale, de microfibră.

Tastatura calculatorului
Un alt loc unde se pot acumula microbi este tastatura calculatorului. Mâncatul şi strănuturile sau tuşitul în timp ce lucrezi la calculator contribuie din plin la transformarea acestui obiect în „incubator“ de bacterii şi virusuri. Pentru dezinfectare, poţi folosi o soluţie cu apă şi alcool pe care o aplici pe tastatură cu o cârpă din microfibră. Dacă îţi este mai uşor, utilizează şerveţele dezinfectante.

Portofelul şi cardurile bancare
Specialiştii recomandă plata cu cardul, pentru că banii pot fi sursă de transmitere a microbilor. Dar şi cardurile bancare şi portofelul pot fi purtători de virusuri şi bacterii, de aceea, este bine să le dezinfectezi. În acest scop, poţi folosi alcool sanitar sau spirt.

Cheile
Recunoaşte, când ţi-ai dezinfectat cheile ultima dată? Şi acest obiect pe care îl folosim atât de des este sursă de microbi, de aceea, este indicată dezinfectarea la câteva zile. Pentru acest lucru, pune cheile într-un mic bol cu apă caldă şi săpun lichid.

Stirea anterioara

Descoperire periculoasă în curtea unui localnic din Ungureni - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.