Mister deslușit: ce impact are vârsta tatălui asupra copilului nou-născut

Mister deslușit: ce impact are vârsta tatălui asupra copilului nou-născut

Un deceniu de date care au documentat nașterile din Statele Unite arată pentru prima dată că vârsta taților este asociată cu anumite riscuri pentru nou-născuți.

Datele sugerează că vârsta taților poate influența chiar și sănătatea mamei în tipul sarcinii, în special riscul de apariție a diabetului. Cercetarea a fost realizată de oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității Stanford.

„Tindem să analizăm factorii materni în evaluarea riscurilor asociate nașterilor, dar acest studiu arată că un copil sănătos este rezultatul muncii de echipă, iar vârsta tatălui contribuie la sănătatea copilului”, a declarat Michael Eisenberg, profesor asociat de urologie.

Datele provenite de la mai mult de 40 de milioane de nașteri au indicat că nou-născuții care aveau tați cu vârste înaintate, de peste 35 de ani, au prezentat un risc mai mare de avea o greutate mică, convulsii și nevoia de ventilație imediat după naștere.
Dacă e să vorbim la general, cu cât vârsta tatălui era mai mare, cu atât creșteau riscurile. De exemplu, bărbații care aveau 45 de ani sau peste aveau 14% mai multe șanse de a avea un copil născut prematur. Cei care aveau peste 50 de ani aveau cu 28% mai multe șanse să aibă un copil care să fie internat la terapie intensivă.

Totuși, aceste cifre nu reprezintă motive care să-ți schimbe drastic planurile de viață, deoarece riscurile sunt relativ scăzute. Eisenberg vede descoperirile ca pe o informație în plus pentru cei care vor să-și întemeieze o familie și speră că vor ajuta la educarea celor care lucrează în domeniul sănătății.

De asemenea, datele au arătat că, odată ce un tată atinge vârsta de 35 de ani, există o ușoară creștere a riscurilor de naștere – în fiecare an care trece, bărbații acumulează în medie două noi mutații ale ADN-ului spermatozoizilor. Sursa: playtech.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

DAGSPC Botoșani marchează Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi printr-o serie de evenimente pline de căldură sufletească și empatie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.