Medicamentul banal cu efecte neașteptate: omoară sute de persoane anual

Medicamentul banal cu efecte neașteptate: omoară sute de persoane anual

În ultimii zece ani, unul dintre cele mai banale medicamente, paracetamolul, a fost cauza morții a mai bine de 1.500 de persoane din SUA. Doar anul trecut, 150 de americani și-au pierdut viața din cauza unor supradoze.

Un nou raport ProPublica a descoperit că este o graniță foarte fină între doza recomandată de acetaminofen -paracetamol- și cea care constituie o supradoză. De exemplu, două pastile forte de paracetamol peste doza limită admisă, de 8 pastile, ne pot afecta serios ficatul, ba chiar pot cauza moartea

Avertismentul asupra folosirii în exces a celui mai banal medicament preocupă Food and Drug Administration (FDA) de extrem de foarte mulți ani. În ciuda faptului că un raport asupra folosirii în exces și efectelor secundare este în pregătire de 36 de ani, conform ProPublica, nu au fost luate măsuri până acum.

Iată ce e bine să știm despre paracetamol:

- Supradoza de paracetamol e principala cauză a insuficienței hepatice acute și, în funcție de organismul fiecărei persoane, chiar și cei care au luat paracetamol timp îndelungat, în doze mici, au ajuns să aibă probleme serioase cu ficatul.

- Persoanele care beau alcool regulat sau care nu se bucură de cel mai sănătos ficat sunt mai vulnerabile la efectele toxice ale paracetamolului. Unii experți susțin că 2 grame pe zi e doza maximă recomandată unui băutor înăit de alcool. Citiți restul articolului pe fabuloase.ro. 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.