Îţi place să mesteci gumă? Cercetătorii au o veste bună pentru tine

Îţi place să mesteci gumă? Cercetătorii au o veste bună pentru tine

Un studiu realizat de cercetători japonezi arată că mestecatul gumei ameliorează anumite performanţe cerebrale. Nu este primul studiu pe această temă şi nici nu va lămuri pe deplin subiectul.

O echipă de la Şcoala de medicină din Chiba (Japonia) a desfăşurat un experiment pe un grup de voluntari cu vârste între 20 şi 34 de ani. Testul a luat în considerare reacţia cât se poate de rapidă şi precisă la schimbările de orientare a unor săgeţi care apăreau pe monitorul unui calculator, mestecând gumă sau nu.

În timpul şedinţelor, activitatea cerebrală a participanţilor a fost observată cu ajutorul imagisticii medicale funcţionale (IMF), care permite vizualizarea zonelor cerebrale solicitate. Potrivit Agerpres, rezultatul arată că masticaţia activează cortexul cingulat anterior (implicat în procese ca modularea atenţiei şi răspunsul motrice). În termeni de eficienţă, guma nu îmbunătăţeşte exactitatea răspunsurilor, dar accelerează timpul de reacţie. Cercetătorii apreciază că acest efect s-ar explica prin întărirea vigilenţei şi un mai bun control al mişcărilor, asociate cu o stare mai destinsă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.