Durerea din infarct nu apare doar în zona inimii

Durerea din infarct nu apare doar în zona inimii

Mai ales la persoanele cu diabet sau la femei, infarctul miocardic se manifestă atipic, iar uneori, durerea sub formă de gheară poate chiar lipsi

Printre cele mai temute simptome sunt durerile în piept, fiindcă, mai ales după vârsta de 50 de ani, pot semnala o angină pectorală sau chiar un infarct miocardic. În numeroase cazuri, aceste dureri apar în premieră în sezonul rece, după efort. Ele pot fi o primă manifestare a cardiopatiei ischemice, pe fondul afectării arterelor coronare, din inimă, şi răspund la administrarea de nitroglicerină sublingual.

Însă aceste dureri în piept pot fi provocate de numeroase alte boli, precum afecţiunile pulmonare, ulcerul gastric şi gastrita, o nevralgie intercostală sau costocondrita (inflamaţia articulaţiilor care leagă coastele de stern, osul pieptului).

Diagnosticul este îngreunat şi de faptul că infarctul miocardic nu se manifestă întotdeauna prin durere intensă sub formă de gheară, în zona inimii. „Simptomele atipice ale infarctului miocardic se întâlnesc frecvent la pacienţii diabetici şi la vârstnici. Aceştia pot avea durere puţin intensă, de scurtă durată, sau cu localizări mai puţin sugestive: în gât şi în mandibulă, în spate, în braţe sau în abdomenul superior, care nu-i alertează să se prezinte la medic”, ne spune Doina Dimulescu, medic specialist cardiolog la spitalul Elias din Capitală.

Ce alte simptome trebuie să ne alarmeze

„În absenţa durerii, trebuie să atragă atenţia şi senzaţia acută de lipsă de aer, senzaţia de slăbiciune brusc instalată, neexplicată, pierderea bruscă a stării de conştienţă, scăderea marcată a tensiunii arteriale, însoţită de transpiraţii reci, de greaţă, de vărsatură şi de puls slab. Apariţia acestor manifestări impune prezentarea de urgenţă la medic, la spital”, completează medicul cardiolog.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, aceşti pacienţi ajung la spital cu complicaţii ale infarctului. Din cauză că o porţiune din muşchiul inimii nu se mai contractă, se instalează insuficienţa cardiacă, boala în care inima nu mai pompează suficient sânge. Ea duce la senzaţia acută de lipsă de aer şi la tulburari de ritm cardiac.

Şi atacul de panică poate fi confundat cu un infarct. Acesta se manifestă cu dureri în piept, cu transpiraţii reci şi cu senzaţie de teamă şi de anxietate. Spre deosebire de infarct însă, un atac de panică provoacă un puls accelerat.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.