Director din DSP Suceava, diagnosticat cu infecție intraspitalicească, deși nu a fost internat

Director din DSP Suceava, diagnosticat cu infecție intraspitalicească, deși nu a fost internat

Catalina Zorescu, medic epidemiolog si director adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Suceava, a fost diagnosticata cu infectie nosocomiala chiar daca nu fusese anterior internata in spital.

Mai exact, medicul a fost diagnosticat cu Clostridium difficile, fiind nevoit sa se interneze zece zile la sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean, pentru a se trata, scrie Obiectiv de Suceava.

Singura explicatie a reprezentantilor DSP este aceea ca medicul s-ar fi contaminat in timp ce supraveghea recoltarea unor probe de pe suprafete din mai multe spitale din judet.

„A fost internata pentru o perioada de zece zile in sectia de Boli Infectioase, unde a primit tratament specific pentru aceasta infectie. Nu am supravegheat-o eu personal, a fost pacienta unei colege. Valoarea tratamentului s-a ridicat la aproximativ 5.000 de lei, medicamentele folosite in astfel de cazuri fiind destul de scumpe. Este adevarat ca in momentul internarii testele de laborator au confirmat prezenta infectiei intraspitalicesti Clostridium difficile, dar dupa zece zile de tratament, inainte de externare, rezultatele au fost negative", a declarat medicul infectionist Loredana Corodescu pentru sursa citata.

Directorul adjunct al DSP Suceava a fost cea care a anuntat ca doi nou-nascuti au murit dupa o infectie intraspitaliceasca la sectia Maternitate a Spitalului Suceava, fiind aspru criticata ulterior de prefectul judetului pentru dezvaluirea facuta.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.