Deblocarea posturilor din sănătate pe 2014 se va face după evaluarea din primul trimestru

Deblocarea posturilor din sănătate pe 2014 se va face după evaluarea din primul trimestru

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că în 2014 vor fi deblocate în continuare posturi în sistemul de sănătate, însă numărul acestora va fi stabilit în urma unei evaluări din primul trimestru al anului viitor.

Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, într-o conferinţă de presă, că în 2014 trebuie să fie făcută o nouă evaluare a "nevoilor de medici şi asistenţi în sistemul de sănătate", prin care să se stabilească de ce posturi este nevoie, astfel încât acestea să fie asigurate şi supuse aprobării guvernului.

„Anul viitor trebuie făcută o reevaluare a nevoilor (de medici şi asistenţi - n.r.), pentru că asta depinde şi de câţi rezidenţi termină şi câţi pleacă din sistem, respectiv pe două căi: unii prin pensionare şi alţii care părăsesc sistemul", a spus Arafat.

Potrivit acestuia, şi anul viitor va rămâne regula în sistemul de sănătate, conform căreia la un angajat plecat, automat o altă persoană va putea ocupa acel post rămas vacant.

„Vom rămâne pe regulile acestui an, e unu la unu. Deja, nu mai avem problema pe care am avut-o acum câţiva ani, de unu la şapte, trebuiau să plece şapte ca să angajăm unul. În sectorul sanitar avem unu la unu, respectiv pentru cine pleacă se angajează imediat altcineva în locul lui", a explicat Arafat.

Întrebat câte posturi vor fi deblocate în sănătate anul viitor, Raed Arafat a răspuns că numărul exact va fi stabilit în urma unei evaluări care va avea loc la începutul anului 2014.

„Evaluarea posturilor suplimentare necesare se face periodic. Acum, la evaluarea care s-a făcut, s-au cerut 1.200 de posturi, s-au aprobat 1.200 de posturi. Urmează ca la anul, în primul trimestru, să se facă o nouă evaluarea a nevoilor şi să vedem de ce posturi este nevoie, astfel încât să fie asigurate şi supuse aprobării guvernului. Nu pot să vă spun acum că vom cere la anul 1.000 sau 2.000 sau 3.000 de posturi. Vom cere în funcţie de datele pe care le primim în primul trimestru, după ce vedem care este nevoia şi care este mişcarea personalului", a mai spus Raed Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la inaugurarea secţiei UPU – SMURD de la Spitalul Judeţean Alba. Arafat a vizitat şi sediul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.