De la 1 iunie, medicii vor fi obligaţi să muncească şi în centrele de permanenţă

De la 1 iunie, medicii vor fi obligaţi să muncească şi în centrele de permanenţă

De la 1 iunie, medicii de familie vor trebui să-şi facă datoria şi în centrele de permanenţă. Astăzi, Ministerul Sănătăţii a publicat normele metodologice în acest sens. Iar medicii şi asistenţii care vor face gărzi în aceste centre vor fi ceva mai bine plătiţi.

Dacă ni se face rău acasă, dar nu suntem în stare foarte gravă, şi centrul de permenenţă la care apelăm are o maşină la dispoziţie, medicul de familie de serviciu de la acel centru poate fi trimis să ne consulte la orice oră.

Aceste centre degrevează practic spitalele şi chiar serviciul de ambulanţă de cazurile bolnavilor care pot fi trataţi şi la domiciliu.

Sau putem merge noi la un consult la centru. Activitatea acestor centre de permanenţă va fi coordonată de către dispeceratul medical de urgenţă 112.

Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a alocat 21 milioane de lei pentru funcţionarea lor. Banii pentru creşterea salariilor medicilor vor trebui însă asigurati de autoritătile locale.

În prezent, în România funcţionează 88 centre de permanenţă. Ministerul Sănătăţii urmăreşte înfiinţarea a încă 60 de astfel de unităţi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.