Perseidele luminează cerul României. Când poate fi văzută „ploaia de stele”
De ce este bine să bem câte un pahar cu apă la fiecare oră și cum ajută organismul să funcționeze
Un pahar cu apă, băut lent, la fiecare oră, ajută în zilele caniculare. Singurul aliment care nu conține calorii este apa. Și chiar... consumă. Odată ce bem, intestinul se mișcă și consumă energie. Iar absorbția apei înseamnă tot consum energetic. Iată și explicațiile.
Zero calorii conține apa. Culmea, consumă calorii odată ce o beți. Iată cum:
„Apa e considerată și aliment. Începând cu ingestia, deglutiția, transferul apei prin esofag, stomac, intestin se fac cu mișcare musculară, care consumă energie.” Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog:
Apa intră în celule prin așa-numita presiune osmotică. Iar consumă... energie.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „De aceea se consideră apa ca fiind un miracol al nutriției. Nu trebuie să fac nimic decât să beau apă. Este posibil să îți fie sete și creierul să perceapă că îi e foame, de aceea, când crezi că ți-e foame, prima oară bea apă. Doi - senzația de sațietate, care apare. Stomacul percepe imediat că bei apă, se destind receptorii de presiune imediat și ai senzația de prea plin. De aceea, părinții noștri spuneau: nu bea apă înainte de masă, ca să mănânci.”
Singura precauție în privința acestui lichid vital este să-l beți încet, încet după efort. În timpul efortului fizic, crește tensiunea arterială. O cantitate mare de apă după efort o scade brusc. Crește riscul accidentului vascular. În timpul efortului fizic, apa se bea puțin câte puțin, pe tot parcursul efortului. La finalul efortului beți, la propriu, strop cu strop. Chiar dacă simțiți că vreți toată sticla de apă.
Hipotalamusul este centrul de comandă din creier. Când nu beți apă o vreme, receptorii din vasele de sânge îi spun că tensiunea scade și nivelul de sare este ridicat. Din această cauză, hipotalamusul crește secreția hormonului antidiuretic. Vasele de sânge se contractă și presiunea sângelui revine la normal. Hormonul antidiuretic îi spune rinichiului să absoarbă apa și să rețină săruri.
Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Dacă ne referim strict la hidratare, se face cu apă și supe, ciorbe. Pentru că sunt soluții în apă de nutrienți, pe care organismul îi poate folosi. În carnea de pui și, implicit, în supa respectivă există un derivat natural de interferon, foarte puternic. Este de ajutor pentru sistemul imunitar și pentru organism.”
Rinichii vă cer o cană de apă pe oră, nu apă băută dintr-odată.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.