Cardurile pentru bolnavii dependenţi de dializă vor fi distribuite începând cu luna mai

Cardurile pentru bolnavii dependenţi de dializă vor fi distribuite începând cu luna mai

Cardurile pentru bolnavii care fac dializă vor fi distribuite din această lună, a anunţat Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS, cu prilejul unui forum medical.

Preşedintele CNAS a anunţat că pentru 5.000 de pacienţi din cei 8.000 dependenţi de dializă cardurile sunt tipărite, potrivit Agerpres. "Urmează să elaborăm un ordin prin care să se deruleze acest program şi considerăm că e necesar ca înainte de a implementa acest sistem informatic să testăm câteva luni pentru a vedea dacă sistemul are vreo problemă", a spus Ţibichi.

Referindu-se la Dosarul electronic al pacientului, preşedintele CNAS a spus că acest proiect se află în faza finală, el fiind deja testat cu succes, iar facturarea electronică va ajuta la eliminarea birocraţiei.

„Medicii nu vor mai fi nevoiţi să se plimbe între Casa de asigurări şi cabinet pentru a mai depune hârtii în vederea decontării serviciilor. Factura electronică e posibilă, fiecare medic are o semnătură electronică extinsă şi poate certifica orice document", a mai spus Ţibichi.

El a declarat că din luna iunie acest sistem va fi operaţional în sistemul informatic unic integrat şi că facturile se vor plăti la termenele din contracte. Sursa: romaniatv.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Botoșăneanul dat dispărut găsit în pușcărie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.