BOTOȘANI: Vaccinare drive-thru în Cornișa – FOTO

BOTOȘANI: Vaccinare drive-thru în Cornișa – FOTO

Vineri la amiază s-a deschis centrul de vaccinare drive-thru din Parcul de Agrement Cornișa al Municipiului Botoșani. Cortul instalat de Inspectorsatul pentru Situații de Urgență a fost echipat cu cele necesare, personalul medical și-a preluat rolurile și începând cu ora 12 a fost administrat primul vaccin la volan.

Locația este fixată în fața patinoarului, zonă unde se poate ajunge cu autovehiculul din două direcții, lucrători ai poliției rutiere și locale fiind de față pentru a îndruma botoșănenii doritori de imunizarea anti-covid prin intermediul vaccinului.

La ora demarării activității erau deja venite 14 mașini cu câte una sau două persoane adulte ce doreau să fie vaccinate, unele familii fiind venite cu tot cu copii. Printre autovehicule se aflau și botoșăneni veniți cu taxiurile, dar și o mașină cu număr de Republica Moldova, ocupanții având dublă cetățenie și fiind acceptați să se imunizeze în România, conform procedurilor.

Centrul drive-thru va fi deschis în acest week-end, vineri urmând să funcționeze până la ora 20, iar sâmbăta și duminica, în intervalul 08.00-20.00. Tipul de vaccin folosit este cel de la Pfizer, iar condițiile de eligibilitate fiind vârsta de peste 16 ani, actul de identitate la purtător și cetățenia din Uniunea Europeană.  

„Le mulțumesc tuturor celor care se implică pentru a pune la dispoziție botoșănenilor aceste puncte de vaccinare. În acest week-end vor fi și maratoanele de la Dorohoi și Săveni, astfel încât să vaccineze cât mai mulți botoșăneni și să menținem trendul descrescător al incidenței de infectare cu noul coronavirus.”, a declarat prefectul Dan Nechifor la dechiderea punctului de vaccinare drive-thru.

Stirea anterioara

15 cetățeni străini, îndepărtați din România sub escortă

Stirea Urmatoare

Trei zile de caniculă pentru județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.