Anunț pentru toți românii care s-au vaccinat! Reacții „mai zgomotoase” după a doua doză

Anunț pentru toți românii care s-au vaccinat! Reacții „mai zgomotoase” după a doua doză

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București, Emilian Imbri, transmite că este posibil să existe reacții „mai zgomotoase” după a doua doză de vaccin anti-COVID. Medicul explică ce stă în spatele acestui fenomen.

Anunț pentru toți românii. Conform informațiilor transmise de către medic, acesta ar putea fi un semn că organismul, fiind alertat de la prima doză, reacționează prin a crea anticorpi.

Trebuie menționat că acest lucru a putut fi constatat în rândul personalului medical de la Spitalul „Victor Babeș” din București.

Anunț pentru toți românii
„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului.

Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare – dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a declarat Emilian Imbri la Digi 24.

Reacții mai zgomotoase după a doua doză de vaccin anti-COVID
De asemenea, managerul Spitalului „Victor Babeș” a spus că va face și o testare de anticorpi pentru a compara rezultatele imunizării între persoanele care nu au avut reacții și cele care au avut.

„Suntem curioși și vom face o testare pe persoane care n-au avut, după a doua vaccinare, decât o ușoară astenie, să vedem care este nivelul de anticorpi după cele zece zile de la rapel, și să facem și la persoanele care au avut o formă mai zgomotoasă, să vedem dacă există și vreo diferență de nivel de anticorpi”, a adăugat Emilian Imbri.

Medicul a subliniat că a avut în rândul personalului său medical 7-8 persoane care erau infectate în momentul în care și-au făcut prima doză de vaccin, dar care nu știau că sunt infectate.

„N-au știut și au dezvoltat boala la câteva zile, s-au pozitivat, a se vedea cazul dnei profesor Dorobăț, cel mai cunoscut în toată România, că la două zile după ce a făcut vaccinul, dumneaei s-a pozitivat și a făcut boala. În cazul lor, vaccinarea trebuie reluată, cu prima doză și rapel, cam la o lună după ce se vindecă”, a conchis acesta. Sursa: capital.ro.
 

Stirea anterioara

Utilizarea verzei în tratamentele externe

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.