Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Alertă generală! Urme de pesticide descoperite în zeci de mii de alimente pe care românii le cumpără în fiecare zi!

Alertă generală! Urme de pesticide descoperite în zeci de mii de alimente pe care românii le cumpără în fiecare zi!

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Sanatate

Urme ale unor substanţe bănuite că ar fi perturbatori endocrini se găsesc în alimentele consumate de europeni, a avertizat marţi ONG-ul francez Generations Futures, care pledează pentru ca alimentaţia să devină un domeniu inclus în noul proiect al strategiei naţionale în privinţa perturbatorilor endocrini, informează AFP.

Reprezentanţii Generations Futures au analizat cel mai recent raport publicat de Autoritatea europeană pentru securitatea alimentelor (EFSA) ce vizează reziduurile de pesticide detectate în alimente.

Acel raport, publicat în iulie şi care se bazează pe date din 2016, a ajuns la concluzia că 96% din totalul eşantioanelor analizate se află în limite legale şi că 51% dintre eşantioane erau lipsite de orice reziduu cuantificabil.

Reprezentanţii acestui ONG au insistat însă asupra procentului rămas de 49% din totalul probelor analizate, în care urme cuantificabile de pesticide au fost detectate.

Din cele 109.843 de eşantioane vizate, 69.433 conţineau reziduuri de pesticide ce ar conţine perturbatori endocrini prezumaţi, potrivit Generations Futures. "Peste şase reziduuri de pesticide din 10 cuantificate în alimentaţia europeană sunt perturbatori endocrini prezumaţi", se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de acelaşi ONG francez.

Pentru acest studiu, ONG-ul s-a bazat pe baza de date TEDX, care repertorizează moleculele suspectate că ar avea un efect de perturbare endocrină.

„Nu există o listă a perturbatorilor endocrini", aşa cum este cazul pentru substanţele cancerigene, iar această bază de date este "fără îndoială cea mai amplă", a declarat pentru AFP directorul ONG-ului menţionat, Francois Veillerette.

Uniunea Europeană a adoptat în decembrie criteriile de definiţie pentru perturbatorii endocrini, după o întârziere de mulţi ani, însă acea decizie nu a convins ONG-urile din acest sector. Aceste organizaţii au criticat criteriile adoptate de UE, considerându-le prea restrictive, întrucât criticii lor trebuie nu doar să demonstreze că o substanţă este un perturbator endocrin şi că ea generează efecte negative, ci şi să demontreze modul de acţiune al acestor substanţe.

Perturbatorii endocrini sunt substanţe sau amestecuri chimice capabile să interfereze cu sistemul hormonal. Ei pot avea efecte negative asupra creşterii, fertilităţii, comportamentului şi se pot afla la originea anumitor tipuri de cancer.

Aceste substanţe pot fi prezente în detergenţi, materiale plastice, produse cosmetice, textile, vopseluri şi în anumite pesticide.

Franţa a adoptat în 2014 o strategie naţională în privinţa perturbatorilor endocrini şi a interzis utilizarea unuia dintre cei mai cunoscuţi dintre ei, bisfenol A, în fabricarea de biberoane şi recipiente pentru alimente.

Al doilea proiect din cadrul acestei strategii naţionale este în curs de elaborare.

„În versiunea provizorie a acestui text, nu există aproape nimic despre alimentaţie, fapt care ne şochează", afirmă Francois Veillerette, al cărui ONG solicită ca această chestiune, alături de cea a ambalajelor alimentare, să fie mai bine reprezentată în viitorul document.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Sanatate: Alte articole din Botosani