Victor Ponta: Daca Basescu va desfiinta judetele, noi le vom face la loc

Victor Ponta: Daca Basescu va desfiinta judetele, noi le vom face la loc

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminica, la Baile Figa, ca in situatia in care Traian Basescu va desfiinta judetele actuale, atunci cand va veni la putere USL le va face la loc.

"Noi, peste tot, in toate judetele, speram ca in 17 iulie sa avem referendum si sa decida oamenii daca vor sa desfiinteze Bistrita-Nasaud sau alte judete. Din punctul meu de vedere, asta ne mai lipsea, ca in rest le-am rezolvat pe toate. Locuri de munca nu, criza, toate cele. Stiti cum se spune, chelului ce-i mai lipsea? Acum sa mai desfiinteze si judetele. Sunt o multime de probleme pe care oamenii le au si sper ca pe 17 iulie sa vina si sa voteze la referendum, sa fie clar pentru toata lumea ca judetele trebuie sa ramana", a declarat Ponta, citeaza MEDIAFAX.

El a spus ca Legea referendumului prevede ca nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritoriala fara consultarea populatiei, iar cei de la putere nu respecta legea.

"E ciudat ca tocmai cei care sunt la putere nu respecta legea. Noi, ceilalti, vrem sa o respectam. E prevazut in Legea referendumului ca nu se poate modifica nicio unitate administrativ-teritoriala, nici macar comune, cu atat mai mult judete, daca nu se face referendum. Noi il facem si sunt convins ca semnalul pe care o sa-l dea oamenii o sa fie foarte clar. Nu o sa cedem decat daca cedeaza si ei la desfiintarea judetelor", a spus el.

Intrebat ce se va intampla daca unii presedinti de consilii judetene membri PDL se vor opune organizarii referedumului, Ponta a spus ca acestia se vor face de ras "cu totul".

Victor Ponta a spus ca nu stie si nici nu il intereseaza daca Guvernul isi va asuma raspunderea pe legea de reorganizare teritoriala.

Intrebat ce se va intampla daca Guvernul va schimba actuala organizare administrativ-teritoriala a tarii, Ponta a spus: "O sa o schimbam la loc".

De asemenea, el l-a criticat pe Traian Basescu ca refuza "intoarcerea la popor": "Acum cativa ani, domnul Basescu zicea de fiecare data ca se intoarce la popor, acum vad ca fuge de popor ca dracul de tamaie. De cate ori aude de mers la popor, nu mai vrea. E o lectie pentru noi toti sa avem grija pe cine alegem data viitoare".

Presedintele PSD a participat, duminica, la deschiderea noului sezon de la Baile Figa, o statiune aflata in administrarea Primariei Beclean, condusa de Nicolae Moldovan (PSD). El a fost insotit de Ioan Rus si de Constantin Nica, dar si de purtatorul de cuvant al PSD, Radu Moldovan.

Liderii USL au trimis adrese presedintilor PSD si PNL de CJ pentru organizarea de referendumuri privind reorganizarea administrativa, intrebarea propusa de Ponta si Antonescu fiind: "Sunteti de acord cu intentia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, de a desfiinta judetul dumneavoastra?".

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.