Sistemul antigrindină al județului Botoșani, tot mai aproape de realitate

Sistemul antigrindină al județului Botoșani, tot mai aproape de realitate

Proiectarea și execuția sistemului de lansare a rachetelor antigrindină prevăzut pentru protejarea culturilor din județul Botoșani au fost scoase la licitație. Nu mai puțin de 12 puncte de lansare vor fi amenajate în teritoriu, datorită unei finanțări suplimentare obținute de administrația județeană, cu sprijinul miniștrilor PSD ai Agriculturii.

Investiția totală însumează aproximativ 3 milioane de euro și va avea un impact benefic major asupra agriculturii și economiei locale.

„Prin demararea licitației, Guvernul garantează realizarea sistemului antigrindină pe care l-a promis fermierilor botoșăneni. După studii complexe și alocări de fonduri, această etapă anunță configurarea în teren a mecanismului care va proteja peste 80% din suprafața culturilor agricole din județul Botoșani în fața riscurilor meteorologice. Obiectivul ambițios se traduce în combaterea căderii grindinei și stimularea precipitațiilor pe timp de secetă, datorită însămânțării norilor cu ioni de argint”, a explicat senatorul Lucian Trufin.

Rachetele antigrindină vor fi lansate din localitățile Saucenița (Văculești), Roma, Orășeni Vale (Curtești), Cerbu (Copălău), Havârna, Carasa (Corlăteni), Borzești (Ungureni), Gorbănești, Hănești, Buimăceni (Albești), Băbiceni (Durnești) și Ichimeni (Avrămeni). Primarii din aceste comune au pus la dispoziție terenurile necesare amenajării punctelor de lansare.

„Adresez mulțumiri tuturor administrațiilor locale care au contribuit cu suprafețele indispensabile sistemului antigrindină. Unii primari au depus eforturi neașteptat de mari, pentru care merită recunoștință. Cel mai remarcabil exemplu este la Văculești, unde primarul a obținut un teren prin implicarea directă a Ministerului Agriculturii, după respingeri repetate și nejustificate venite din partea opoziției majoritare în Consiliul Local. În cele din urmă, mă bucur că bunăstarea agriculturii nu a fost suprimată de ambiții politice gratuite. Pe lângă beneficiile cruciale pentru cultivatori, trebuie menționat că investiția continuă cu crearea a peste 100 de locuri de muncă în mediul rural botoșănean”, a mai precizat social-democratul Lucian Trufin.

În paralel, Ministerul Agriculturii desfășoară activități de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică pentru utilizarea unor dispozitive revoluționare, respectiv aviație, generatoare terestre și baloane cu heliu, în scopul combaterii fenomenelor meteorologice periculoase.

Stirea anterioara

Asigurarea obligatorie a locuinței se scumpește. Cât vom plăti de la 1 noiembrie

Stirea Urmatoare

Accident la intrarea în Hudești! Două tinere rănite au fost transportate la spital

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.