Senatorul Doina Federovici: „Statul sprijină copiii din mediul rural pentru continuarea studiilor”

Senatorul Doina Federovici: „Statul sprijină copiii din mediul rural pentru continuarea studiilor”

Copiii  din mediul rural care vor să îşi continue studiile liceale şi profesionale, dar nu dispun de mijloacele financiare necesare, vor fi sprijiniţi financiar de către stat, potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat. Fondurile alocate vor fi utilizate pentru plata rechizitelor şi a cheltuielilor de masă şi cazare la internat.

„Anual, inspectoratele şcolare judeţene vor selecta un număr de maxim 50 de elevi, absolvenţi ai clasei a IV-a, respectiv a clasei a VIII-a, de la şcolile din mediul rural pentru a fi înscriși la studii gimnaziale/liceale organizate într-un liceu care are și clase gimnaziale și dispune și de internat. Selecţia va avea în vedere criterii de performanţă şi sociale care vor fi incluse în metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice” a declarat senatorul psd Doina Federovici.

Abandonul şcolar este un fenomen din ce în ce mai îngrijorător, în special în ceea ce îi priveşte pe elevii din mediul rural.

România ocupă locul trei în Europa în ceea ce priveşte abandonul şcolar, cu peste 270.000 minori care au renunţat la învăţătură.

Cei mai mulţi dintre cei care renunţă la şcoală au între 15 şi 18 ani şi provin din familii sărace din mediul rural. Aceasta este o problemă care preocupă în mod direct actuala guvernare și de aceea grupul PSD de la Senat a votat în unanimitate această măsură de sprijin.

„Elevii îşi vor continua studiile în cele mai bune condiții. Cheltuielile privind rechizitele, cazare şi masa elevilor selectaţi vor fi suportate de la bugetul de stat sau alte surse, din fondurile alocate unităților de învățământ  în care învață, locuiesc și mănâncă. Dacă obţin rezultate şcolare bune, aceşti elevi vor avea şi dreptul de a primi burse acordate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.” a declarat viceliderul senatorilor social democrați.

Propunerea legislativa va fi transmisă Camerei Deputaţilor în vederea dezbaterii şi aprobării.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.