Senator Gheorghe Marcu: Aurul românesc, adevăr sau provocare

Senator Gheorghe Marcu: Aurul românesc, adevăr sau provocare

Rezerva naţională de aur a constituit un subiect intens discutat în ultima perioadă, culminând cu declaraţia președintelui potrivit căreia România a vândut aur ca să plătească pensii şi salarii. Declaraţia a fost retrasă ulterior, este drept, fiind caracterizată de purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale drept o „imprecizie”. Eu aş numi-o gafă, dar nu mă opresc acum asupra terminologiei folosite, pentru că mă interesează fondul problemei.

Tot domnul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, în acelaşi context, că rezerva de aur a României trebuie să crească, dându-şi în felul acesta acordul pentru proiectul Roşia Montană.

Ceea ce m-a surprins pe mine nu a fost această declaraţie, specifică preşedintelui, care reacţionează în funcţie de interesele de moment, ci intervenţia promptă a guvernatorului BNR, care imediat a si anunţat că va analiza necesitatea cresterii rezervei de aur a Romaniei în Consiliul de Administraţie al băncii. Mă bucur că relaţia între instituţia prezidenţială şi BNR funcţionează atât de bine, însă mi-aş dori foarte tare să ştiu când are dreptate guvernatorul Mugur Isărescu: atunci când spune în iulie 2010, citez: „Avem o rezervă de aur mare. ", sau atunci când ia în discuţie mărirea acesteia, imediat după declaraţia prezidenţială?

Precizez aici că rezerva noastră este de 103,7 tone de aur şi, înţeleg de la consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, după 1989 ea a crescut constant, iar România nu a vândut niciun gram de aur. Constatam deci ca  nu s-a modificat nimic din 2010 şi până astăzi, în afară de opţiunile preşedintelui Traian Băsescu. Evident că întrebarea care se naşte acum este legată de rolul guvernatorului Băncii Naţionale, dacă domnia sa face din opţiunile presedintelui Romaniei ţinte de atins în activitatea BNR? Eu îmi doresc ca în Consiliul de Administraţie al băncii să se rezolve probleme de substanţă, privind rolul si atributiile bancii nationale stabilite prin lege,si  nu dorinţele preşedintelui manifestate într-o vizită de popularitate la Roşia Montană.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi vijelii puternice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.