Senator Doina Federovici: Guvernul Ponta continuă să repare nedreptăţile vechii guvernării

Senator Doina Federovici: Guvernul Ponta continuă să repare nedreptăţile vechii guvernării

Guvernul Ponta continuă să repare nedreptăţile guvernării celor care, în acest moment, s-au ascuns sub sigla noului Partid Liberal şi care încearcă, prin orice mijloace, să revină la putere.

Stimaţi colegi,

Consecvent programului de guvernare şi promiunilor asumate în campaniile electorale, guvernul Ponta a adoptat o Ordonanţă de modificare a Codului Fiscal prin care se acordă o serie de facilităţi persoanelor cu dizabilităţi.

Astfel, aproape 700 de mii de persoane cu dizabilităţi vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pentru orice fel de venit realizat de către acestea din activităţi individuale sau în asociere, inclusiv cele din agricultură, piscicultură sau silvicultură.

Un alt aspect extrem de important este acela că începând cu 1 ianuarie 2015 s-a majorat cu 16% indemnizaţia persoanelor cu dizabilităţi. Această majorare, venită după 6 ani de așteptare, a intrat efectiv în plată începând cu luna februarie a acestui an, deoarece indemnizaţia persoanelor cu dizabilităţi nu se plăteşte lună de lună, ci din luna următoare.

Sunt multe lucruri pe care şi noi, cei care reprezentăm instituţii sau autorităţi, ar trebui să le facem în continuare şi sper că, în viitor, vom da tot mai des semnele solidarităţii şi responsabilităţii cu cei cu care soarta nu a fost atât de generoasă. Astăzi, putem fi siguri că majorarea cu 16% a nivelului prestaţiilor sociale acordate persoanelor cu dizabilităţi a devenit o realitate.

În ceea ce priveşte Autoritatea Națională pentru  Persoanele cu Dizabilitati, a fost adoptată hotărârea de Guvern privind organizarea şi funcţionarea ei, după ce în 2010 această autoritate a fost desfiinţată de către Guvernul PDL.  Vorbim aici de o atenţie deosebită care se dă prin politicile şi programele care vor fi derulate prin această autoritate.

Iată, distinşi colegi, Guvernul Ponta continuă să repare nedreptăţile guvernării celor care în acest moment s-au ascuns sub sigla noului Partid Liberal şi care încearcă, prin orice mijloace, să revină la putere.

Vă mulţumesc.

Senator

Doina Elena FEDEROVICI

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Amenzi de 9.000 de lei, aplicate pentru apelare nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.