PSD Botoșani o susține pe doamna ministru Rovana Plumb la conducerea Consiliului Național

PSD Botoșani o susține pe doamna ministru Rovana Plumb la conducerea Consiliului Național

Referitor la competiția internă a partidului pentru desemnarea președintelui Consiliului Național, vă comunicăm că PSD Botoșani o susține pe doamna ministru Rovana Plumb pentru această funcție.

Consiliul Național al PSD coordonează departamentele de specialitate ale partidului, care oferă expertiza necesară pentru fundamentarea deciziilor politice. Așadar, la conducerea acestui for e nevoie în primul rând de un bun specialist, cu expertiză în mai multe domenii, și abia apoi un om politic.

„Doamna Rovana Plumb are o lungă experiență la cel mai înalt nivel, în cadrul mai multor ministere. A dovedit de fiecare dată că are expertiza tehnică și înțelepciunea politică necesare pentru buna administrare a instituțiilor pe care le-a condus. 

 

Aceste calități o recomandă pe doamna Rovana Plumb să preia coordonarea departamentelor de specialitate din PSD. La fel cum a știut de fiecare dată să-i reunească pe experții din ministerele pe care i-a condus, avem convingerea că va ști cum să-i reunească pe experții PSD din diverse domenii, astfel încât Consiliul Național să fie un for care să fundamenteze tehnic nu doar deciziile politice la nivel guvernamental, dar și în ceea ce privește inițiativele legislative ale parlamentarilor PSD. 

 

Clasa politică se poate îmbunătăți doar în măsura în care în pozițiile de decizie politică – în Parlament, în Guvern, în alte instituții – ajung persoane cu bună expertiză în domeniile respective.  E nevoie de formarea unei elite politice, iar această elită se formează în departamentele de specialitate ale partidelor, cum e Consiliul Național la PSD. Doamna Rovana Plumb a știut tot timpul să se înconjoare de oameni bine pregătiți, deci credem că ava avea capacitatea de a coagula o elită politică a Partidului Social Democrat. 

Pentru toate aceste lucruri – bun organizator, expertiză tehnică în mai multe domenii, experiență politică și ministerială  și capacitatea de a strânge alături oameni de elită – o susținem pe doamna Rovana Plumb pentru conducerea Consiliului Național al PSD.” a declarat senatorul PSD Doina Federovici.

Stirea anterioara

Pangasius, cea mai ieftină otravă din magazine

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.