Partidul Național Liberal aniversează astăzi 149 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu

Partidul Național Liberal aniversează astăzi 149 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu

Partidul Național Liberal aniversează astăzi, 20 august, 149 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu, om politic liberal, fost președinte al partidului și prim ministru al României. Ion I.C. Brătianu, cunoscut și ca Ionel Brătianu, a făcut parte dintr-o familie care a dat țării numeroase personalități care s-au remarcat în momentele cheie prin care a trecut România în secolele al XIX-lea și al XX-lea.

Prezență politică marcantă în primele trei decenii ale secolului XX și simbol al Partidului Național Liberal, Ion I.C. Brătianu, a dominat scena politică din România cu precădere în anii ’20, periodă pe care istoricii au numit-o “decada brătienistă”.

De numele său se leagă momente de frumoasă amintire pentru România dintre care cel mai important este realizarea Marii Uniri (1918). De asemeni, perioada interbelică a fost plină de realizări pentru liberali: realizarea reformei agrare (1918), în anii care au urmat Primului Război Mondial,  a fost cea mai ampla reformă de acest fel din Europa acelei perioade: a fost expropriată 66% din suprafaţa arabilă deţinuta de moşieri; Legea pentru organizarea administrativă unitară (1925); Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române pe întreg teritoriul naţional (1925); Legea electorală (1926); votul universal era introdus în România încă din 1918; refacerea economică după principiul „Prin noi înşine”: în 1938, industria a atins nivelul maxim de dezvoltare din perioada interbelică; dar și elaborarea Constituției din 1923, considerată a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale ale acelor timpuri.

În perioada marii guvernări liberale (1922-1926), cu Ionel Brătianu prim ministru, statul român a trecut printr-un proces semnificativ de modernizare atât la nivel administrativ, cât și în alte domenii.

Astfel, a fost introdusă educația obligatorie prin legea învățământului primar care devenea “unitar, obligatoriu și gratuit”, judecătorii au devenit inamovibili, așa cum prevedea legea organizării judecătorești și au fost introduse prin lege, pentru prima dată, zilele de odihnă – duminicile și sărbătorile legale.

Diplomat prin excelență, Ion I. C. Brătianu a avut relații strânse cu Casa Regală, fiind considerat de către Regele Ferdinand, “zodia bună a României”.

Ionel Brătianu afirma că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor permanente şi a demnităţii poporului român. De aceea, în decembrie 1919, Ion I. C. Brătianu se adresa parlamentarilor astfel: „Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.”

Acum, la aproape un veac și jumătate de la nașterea marelui liberal, prin participarea la actul de guvernare, PNL se află din nou în fața provocării de a reforma și moderniza statul român.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.