Organizația Municipală de Tineret PDL Botoșani are o nouă conducere

Organizația Municipală de Tineret PDL Botoșani are o nouă conducere

Organizaţia municipală de tineret PDL Botoşani şi-a ales, joi seară, noua conducere în prezenţa  preşedintelui Partidului Democrat Liberal Botoşani, domnul Cătălin Flutur. Evenimentul a avut loc la Sala de Marmură a Teatrului Mihai Eminescu, locaţia dovedindu-se neîncăpătoare pentru participanţii la şedinţa de alegeri.

Gabriel Alecsandru, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret PDL Botoşani, şi-a anunţat oficial intenţia de a candida în Biroul Permanent Judeţean PDL la seniori şi le-a transmis colegilor săi că va sprijini în continuare activitatea organizaţiei de tineret. „Sunt 13 ani de când am intrat în politică şi am parcurs treptat toate etapele. Consider că las organizaţia de tineret pe mâini bune. Îmi doresc să menţinem ştacheta ridicată, să demonstrăm că ceea ce se întâmplă la nivel european cu organizaţia naţională de tineret, care se află în primele cinci locuri în cadrul Tineretului Partidului Popular European, nu este o pură întâmplare şi am încredere că organizaţia municipală, dar şi viitoarea echipă judeţeană ce va fi aleasă sâmbătă, vor confirma acest lucru.” , a spus Gabriel Alecsandru, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PDL Botoşani. La seniori Alecsandru  ocupă şi funcţia de Preşedinte al Colegiului nr. 6 Botoşani.

La rândul lui, Adrian Poclid, fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale, prezent la şedinţa de alegeri a noului Biroul Permanent Local, le-a transmis colegilor săi dorinţa de luptă pentru câştigarea alegerilor din 2016. „Vă las pe mâine bune, Marius este un băiat de nota 10.00, nu o să vă reţin mult. Doar o rugăminte am la voi, să nu vă faceţi de râs aşa cum fac băieţii aceştia doi de la Primărie, să fiţi  tineri ca şi ei, dar să nu vă faceţi de râs. Să fiţi luptători”,  a spus Adrian Poclid care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret PDL Botoşani.

După discursurile liderilor Partidului Democrat Liberal Botoşani, tinerii l-au ales ca preşedinte al organizaţiei municipale de tineret pe Marius Buliga, actualmente consilier municipal. Acesta le-a transmis colegilor săi că îşi doreşte o altfel de politică, una în care tinerii să-şi dorească să schimbe ceva la actuala clasă politică dominată de minciună şi hoţie. „În primul rând vreau să facem o altfel de politică, avem între candidaţii din Biroul Permanent Local, jumătate din ei noi, tineri care vor să schimbe ceva. Suntem în Opoziţie şi ştim ce înseamnă Opoziţie. Reconstruim şi vrem să facem o altfel de politică, una care să nu fie bazată pe minciună şi pe hoţie. Vrem să facem ceva adevărat. Ne propunem să câştigăm alegerile în 2016, să luăm Primăria Botoşani. Nu poţi să minţi oamenii, să le spui că le dai locuri de muncă, că le faci locuinţe, trebuie să venim înaintea oamenilor cu soluţii şi să le spunem de unde găsim bani pentru toate acestea”, a spus Marius Buliga, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale de Tineret PDL Botoşani.

Componenţa noului Biroul Permanent al Organizaţiei Municipale de tineret este următoarea:

Marius Buliga – preşedinte

Alexandra Neamţu – prim vicepreşedinte

Ionuţ Miron – secretar general

Dragoş Atănăsoaie – secretar general adjunct

Alexandru Nica – vicepreşedinte

Andreea Suceveanu – vicepreşedinte

Gabriela Costea – vicepreşedinte

Victor Luca – vicepreşedinte

Cristina Buliga –vicepreşedinte

Cristian Crețu  - secretar executiv

Claudiu Aconstantinesei – secretar executiv

Ovidiu Ilaș - secretar executiv

Alexandra Ion - secretar executiv

Bogdan Scrab - secretar executiv

Viţalariu Andrada – secretar executiv.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.