Mihai Aroșoaie așteaptă restabilirea echilibrului privind bugetul primăriilor

Mihai Aroșoaie așteaptă restabilirea echilibrului privind bugetul primăriilor

Mihai Aroșoaie, vicepreședintele Consiliului Județean(CJ) Botoșani speră ca la termenul din luna aprilie, al procesului privind repartizarea fondurilor către administrațiile publice locale, instanța va respinge acțiunea intentată de Instituția Prefectului, iar situația se va debloca. Acesta mai consideră că bugetul a fost votat, la începutul anului, în mod democratic.

“Îmi exprim toată încrederea că situația va fi deblocată, în sensul că instanța va respinge cererea Instituției Prefectului și acel buget își va produce efectele cât mai repede, ca să restabilim echilibrul. Desi, dacă vorbim de echilibru, cred că nici cu acel buget pe care l-am votat noi. Echilibrul nu poate fi atins în condițiile în care zilele trecute primăriile PDL au primit milioane de euro prin Hotărâre de Guvern", a declarat, Mihai Aroșoaie într-o conferință de presă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.