Mihaela Huncă vicepreşedintele PSD: Considerăm că asigurarea salariilor profesorilor nu este o problemă politică

Mihaela Huncă vicepreşedintele PSD: Considerăm că asigurarea salariilor profesorilor nu este o problemă politică

Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Mihaela Huncă, critică afirmaţiile făcute de deputatul PDL Cătălin Buhăianu privind salariile cadrelor didactice. Aceasta susţine că nu este corect ca deputatul să vină în faţa profesorilor din Botoşani, în calitate de membru al Comisiei de educaţie din Parlamentul României şi să se laude cum trage sforile politice la Bucureşti, ca să se asigure un drept legal al dascălilor, scrie botosaninews.ro.

“Având în vedere că este profesor, sincer vă spun, m-am aşteptat ca dânsul să aibă o poziţie oficială, nu de culise, faţă de miniştrii de la Bucureşti care au decis de la sine putere să nu respecte hotărârile judecătoreşti, pe care le obţinuseră profesorii din Botoşani. Aici mă refer la refuzul lor de a plăti acele drepturi salariale, care li se cuvineau cadrelor didactice. Nu am văzut nicio interpelare din partea domnului Buhăianu adresată ministerului Educaţiei sau chiar ministerului Finanţelor sau, de ce nu al Justiţiei, pentru că s-a încălcat legea în aprilie. L-am văzut în schimb votând tăierea salariilor. Dacă domnul deputat ar fi preocupat de soarta profesorilor ar trebui să ia o poziţie fermă, oficială, împotriva şefilor săi politici atât de la Botoşani, cât şi de la Bucureşti“, a adăugat Hucă.

Aceasta consideră că asigurarea salariilor profesorilor din Botoşani nu este una politică, ci una de legalitate şi de respectare a statului de drept.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.