Mihaela Bâlbă: „Pentru salvarea celui mai mare operator de furnizare a apei potabile din județul nostru este nevoie de transparență, solidaritate”

Mihaela Bâlbă: „Pentru salvarea celui mai mare operator de furnizare a apei potabile din județul nostru este nevoie de transparență, solidaritate”

Noua componență a Consiliului de Administrație din cadrul S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani, din care fac parte și colegii nostri din ALDE, respectiv, Mihaela Bâlbă și Gabriel Atudoroae, ne responsabilizează și totodată ne obligă să venim cu soluții pentru salvarea situației dificile din punct de vedere financiar, prin care care trece acum societatea de apă și canal.

Primul pas pe care l-a făcut vicepreședintele  Filialei ALDE Botoșani, Mihaela Bâlbă, de profesie economist, în calitatea sa de membru în Consiliul de Administrație al S.C. Nova Apaserv S.A., a fost o adresă către operatorul de apă prin care a solicitat mai multe documente, necesare cunoașterii  în profunzime a situației economice a societății și pentru a putea acționa în cunoștință de cauză.

Astfel că, doamna Mihaela Bâlbă  a solicitat secretariatului C.A.  și întregii conduceri a S.C. Nova Apaserv S. A. Botoșani următoarele situații:

1. Ultimele trei balanțe ale societății (format electronic, pdf);
2. Organigrama și statul de funcții(format electronic, pdf); 
3. Lista personalului plecat din unitate și a angajărilor pe anul in curs (format electronic, pdf);
4. Rapoartele curții de conturi pe anii 2018, 2019, 2020 (format electronic, pdf);
5. Lista tuturor contractelor încheiate de societate cu terți, unde societatea este beneficiar, la zi, (format electronic, pdf);
6. Lista tuturor creditorilor societății la data de 31 martie 2021 (format electronic, excel);
7. Lista debitorilor societății la data de 31 martie 2021 (format electronic, excel), fără punctul( 8.);
8. Lista tuturor clienților neîncasați la data de 31 martie 2021, cu valoarea ultimelor trei facturi și soldul(format electronic, excel);
9. Contractele de mandat ale directorului general și ale directorilor executivi, cu indicatorii aferenți, (format electronic, pdf);
10. Lista indicatorilor de performanță ai societății, stabiliți de către Adunarea Generală a Acționarilor, pe ultimii 4 ani, dacă sunt stabiliți anual (format electronic, pdf);
11. Lista indicatorilor de performanță ai Consiliului de Administrație, (format electronic, pdf);
12. Cantitățile de apă brută cumpărată versus cantitățile de apă tratată versus cantitățile de apă facturată pe anul în curs. De asemenea cantitățile de apa uzată epurată versus cantitățile de apă deversată in emisar, dacă diferă. (format electronic, excel).

„Am solicitat să-mi fie puse la dispoziție aceste informații, în cel mai scurt timp, în vederea edificării și pentru a-mi putea face o idee de ansamblu asupra problemelor societății pe care o conducem, acum în noua formula a Consiliului de Administrație. Îmi doresc foarte mult să-mi aduc aportul prin cunoștițele mele de economist și prin experiența mea de management si să reușesc alături de colegii mei, din echipa de conducere a S.C. Nova Apaserv S. A. Botoșani, să ducem activitatea societății acolo unde trebuie să fie un operator care deține monopolul privind serviciile de utilitate publică, de apă și canalizare, și anume de profit. Pentru salvarea  celui mai mare operator de furnizare a apei potabile din județul nostru este nevoie de transparență, solidaritate și unitate”, a declarat Mihaela Bâlbă, membru al Consiliului de Administrație al S.C. Nova Apaserv S. A. Botoșani.

Facem precizarea, că reprezentanții ALDE din cadrul Consiliului de Administrație au solicitat conducerii societății de apă, documentele menționate mai sus, și au ales să facă public acest lucru, bazându-se pe principiul transparenței, care presupune că procesul de elaborare a actelor normative, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a informa și de a supune consultării și dezbaterii publice proiectele de acte normative și de a permite accesul cetățenilor la procesul de luare a deciziilor administrative, precum și la datele și informațiile de interes public, în limitele legii.

De aceea, considerăm că trebuie să fie informată și populația județului Botoșani cu privire la situația activității economice a operatorului de apă, în condițiile în care e vorba de servicii de utilitate publică, fără de care botoșănenii nu ar putea să  trăiască în condiții civilitate și pentru care majoritatea dintre ei au plătit la timp facturile emise pentru serviciile de apă și canal de care au beneficiat până acum.

Comunicat de presă - Biroul de presă ALDE Botoșani

Stirea anterioara

Cătălin Silegeanu: „Municipiul Botoșani are nevoie de un primar activ în fapte și în viața reală, nu doar în postările de pe rețelele de socializare!”

Stirea Urmatoare

Femeie din Cervicești preluată elicopterul SMURD după ce a fost găsită inconștientă în casă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.