Marius Constantin Budăi: „Salut decizia federațiilor sindicale din asistență socială și sănătate de a suspenda greva generală”

Marius Constantin Budăi: „Salut decizia federațiilor sindicale din asistență socială și sănătate de a suspenda greva generală”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, și-a onorat promisiunea făcută federațiilor sindicale din sănătate și asistență socială și a aprobat mărirea veniturilor acestora, începând cu data de 1 martie.

Concret, ordonanța de urgență aprobată de Guvern stabilește că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA din unitățile și centrele de asistență socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Această majorare se acordă în două tranșe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024.

„Salut decizia premierului Marcel Ciolacu, dar și pe cea a Federației Sanitas și pe cea a Federației Naționale Sindicale din Asistență Socială și Protecția Copilului Pro Asist de a suspenda procedurile de declanșare a grevei generale, ca urmare a majorărilor salariale acordate”, precizează deputatul Marius Constantin Budăi, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.

Ordonanța de urgență a Guvernului majorează și salariile de bază ale personalului din sănătate, precum și cele ale personalului TESA din sănătate, creșterea urmând să se facă tot eșalonat.

Actul normativ stabilește și faptul că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

Stirea anterioara

Expoziția Scriitoare la „Familia” pe aleea spre Lacul cu nuferi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.