Marius Budăi: „Noua lege a pensiilor va repara toate inechitățile acumulate și va aduce majorări semnificative”

Marius Budăi: „Noua lege a pensiilor va repara toate inechitățile acumulate și va aduce majorări semnificative”

Parlamentarul social democrat Marius Budăi președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că noua lege a pensiilor remediază toate marile nedreptăți făcute de-a lungul timpului, care au determinat diferențe consistente între pensii, deși condițiile îndeplinite de oameni erau identice.

„Astăzi, când se sărbătorește ziua internațională a persoanelor vârstnice vreau să-i asigur pe toți pensionarii din România că aplicarea noi legi a pensiilor va aduce o nouă formulă de calcul și noi mecanisme care vor determina majorări semnificative, atât pentru categoriile de pensii aflate în plată cât și pentru cele viitoare. În calitate de fost director executiv al Casei Județene de Pensii Botoșani am obligația față de botoșăneni să îi informez și să le spun adevărul despre proiectul noii legi a pensiilor care va ajunge în câteva zile în Parlament pentru dezbatere și adoptare. Toți pensionarii trebuie să aibă condiții civilizate de trai, să nu se mai simtă umiliți și să-și trăiască bătrânețea cu demnitate”, a declarat Marius Budăi. 

Noua lege a pensiilor va urmări îndeplinirea a patru principii fundamentale: contributivitate, egalitate, imprescriptibilitate și solidaritate socială.   

„Până în acest moment PSD și-a respectat promisiunea față de pensionari. 90% dintre aceștia nu mai plătesc niciun tip de impozit sau contribuții. În județul Botoșani sunt 98.432 de pensionari care beneficiază de această reglementare. De asemenea, de când am intrat la guvernare am majorat anual punctul de pensie de la 871 lei în decembrie 2016 la 1.100 lei în iulie 2018. Astfel, 105.000 de pensionari botoșăneni au avut creșteri de pensii. Vreau să precizez foarte clar. În noul act normativ se menționează că nicio pensie nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Le transmit tuturor persoanelor vârstnice, părinți și bunici toată considerația mea, multă sănătate și liniște sufletească alături de cei dragi”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

Stirea anterioara

ANUNŢ important! Nu se pot elibera caziere judiciare!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.