Liliana Pădurariu, președinte PP: Suntem foarte bucuroşi de victoria noastră

Liliana Pădurariu, președinte PP: Suntem foarte bucuroşi de victoria noastră

Partidul Poporului infiinţat de celebrul Dan Diaconescu a intrat finalmente în legalitate după o luptă de un an cu justiţia română. Tribunalul din Bucureşti a fost asaltat ieri, 19 septembrie de 100 de susţinători ai PP care au vrut să fie alături de liderul lor la ponunţarea deciziei curţii judecătoreşti. Verdictul a fost pozitiv, ca atare Dan Diaconescu are realmente partid.

Cu privire la decizia judecătorilor, preşedintele şi fondatorul PP a declarat la Realitatea TV: "Sperăm să ni se alăture cât mai mulţi români pentru a putea forma un partid puternic, ca la alegerile de anul următor să putem să intrăm la guvernare şi implicit poporul să guverneze".

La nivel local, filiala PP este condusă de preşedintele Liliana Pădurariu. Cu privire la victoria formaţiunii din care face parte şi pe care o conduce în Dorohoi, aceasta ne-a declarat: „Deşi decizia a venit tardiv, după mult timp în care am luptat şi în care am avut constant emoţii, acum era normal ca răspunsul să fie pozitiv. Nu existau motive temeinice pentru respingerea înfiinţării partidului, în contextul în care noi ne bucurăm de un mare sprijin din partea populaţiei. Este ştiut faptul că avem mulţi simpatizanţi şi multe persoane dornice să facă parte din rândurile noastre. Din câte am înţeles conducerea filialei PP de la Botoşani a fost chemată la Bucureşti pentru a discuta cu filiala de acolo, aşa că s-ar putea să trimitem şi noi un reprezentat de la Dorohoi. Suntem foarte bucuroşi de victoria noastră şi ne vom apuca de muncă. Avem deja filiale în multe comune, însă din cauza problemelor organizatorice am fost nevoiţi să ne sistăm până acum activitatea. Avem un an la dispoziţie pentru a ne face cunoscuţi prin munca asiduă pe care o vom depune aşa că ne vom strădui continuu".

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.