Gheorghe Marcu vorbește despre ipocrizia deciziilor guvernamentale privind piaţa energetică

Gheorghe Marcu vorbește despre ipocrizia deciziilor guvernamentale privind piaţa energetică

Departamentul pentru mediul de afaceri, piaţa de capital şi IMM critică aspru deciziile luate de guvernul Ungureanu – continuatorul guvernului Boc – privind strategiile de privatizare de pe piaţa energetică. Prima măsură luată de  ministrul Economiei, Lucian Bode, de  a trimite contractele bilaterale de vânzare a energiei, încheiate de Hidroelectrica, către Ministerul Justiţiei, pentru a analiza posibilitatea anulării acestora, este numai o mimare ipocrită a încercării de anulare a contractelor.

Deşi parte în contract, fiind direct răspunzător de activitatea Hidoelectrica, Ministerul Economiei se declară depăşit de situaţie atunci când spune că a încercat renegocierea contractelor, dar companiile nu au vrut. Mai mult decât atât, ne întrebăm de ce Ministerul nu se îndreaptă către cei care au semnat aceste contracte? Cum este posibil ca o societate cu capital de stat să întocmească aceste contracte secrete? Ce a făcut Direcţia Juridică a ministerului şi ce fel de experţi are, dacă soluţia cea mai bună a fost trimiterea contractelor către Justiţie?

Instrăinarea pachetelor de acţiuni la Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica şi OMV Petrom cuprinse în programul de guvernare Ungureanu nu înseamnă capitalizarea acestora. Decizia corectă a unui guvern loial ţării era  aceea de majorare de capital social al acestor societăţi pentru capitalizare, simultan cu  introducerea criteriilor şi obiectivelor de performanţă  privind managementul acestora. Din păcate, măsurile duplicitare luate de  către factorii decidenţi ne trimit în zona domniilor fanariote, translatate în mileniul trei.

Senator Gheorghe Marcu

Preşedintele Departamentului pentru mediul de afaceri, piaţa de capital şi IMM

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.