Gabriel Oprișanu: „Este jignitor să le spui şomerilor din Botoşani că trăiesc bine”

Gabriel Oprișanu: „Este jignitor să le spui şomerilor din Botoşani că trăiesc bine”

Gabriel Oprișanu, candidatul propus de PSD pentru Primăria Botoșani, a criticat luni campania primarului în funcţie, Cătălin Flutur, care încearcă să convingă populaţia că municipiul Botoşani stă bine în privinţa ocupării forţei de muncă. Medicul Oprişanu, consideră că „tonul triumfalist” folosit de reprezentanţii municipalităţii în problema locurilor de muncă denotă o atitudine cinică faţă de şomerii botoşăneni care nu resimt nicio ameliorare pe piaţa muncii.

„Să vii să spui unui şomer din Botoşani că totul e bine este o dovadă de cinism din partea reprezentanţilor Primăriei. De la lansarea noului Cod al Muncii, reprezentanţii Puterii duc o campanie de manipulare jignitoare. Se anunţă pe un ton triumfalist zeci de mii de contracte noi, când de fapt e vorba de o preschimbare a contractelor vechi pentru a răspunde noilor prevederi. Noile contracte nu înseamnă noi locuri de muncă, ci o reîncadrare pe aceleaşi posturi, de regulă în defavoarea angajaţilor”, a arătat medicul Oprişanu.

Reprezentantul PSD a subliniat că, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, numărul locurilor de muncă disponibile în Botoşani nu a crescut, ci a scăzut în utlimul an de zile. „Faţă de 2010, Botoşaniul a mai pierdut peste 2.000 de locuri de muncă, ceea ce reprezintă o scădere de 4% a forţei de muncă ocupate. Asta este realitatea. Este jignitor să le spui celor 2.000 de noi şomeri că trăiesc bine, ca în sloganul preşedintelui Traian Băsescu”, a declarat candidatul propus de PSD pentru Primărie, care a subliniat că actualul primar, prin funcţia politică din PDL, poartă o răspundere directă pentru politica de tăieri a actualului Guvern. „Să nu uităm că domnul Flutur este şeful PDL-iştilor din Botoşani, iar dânsul, împreună cu toţi PDL-iştii din subordinea sa au votat pentru susţinerea Guvernului Boc şi pentru măsurile crunte care au dus la scăderea veniturilor şi a locurilor de muncă”, a spus medicul Oprişanu.

Acesta a mai adăugat că în problema locurilor de muncă nu are „orgolii politice” şi că ar fi foarte bucuros dacă actualul primar, Cătălin Flutur, s-ar inspira din programul său „Alternativa 2012”: „Când am anunţat obiectivul meu de a crea 10.000 de locuri de muncă în Botoşani, au fost voci care au spus că e prea mult. Apoi am arătat şi o parte din soluţii, prin care demonstrez că acest lucru e posibil. Îl invit pe domnul Flutur să preia soluţiile din programul meu. Sper să nu fie prea orgolios să refuze  sau să critice unele soluţii viabile doar pentru că vin din partea opoziţiei. Pe mine nu m-ar deranja dacă preia ceva. Nu am orgolii politice în această privinţă”, a afirmat candidatul PSD pentru Primărie.

Între proiectele pentru crearea de locuri de muncă prezentate în oferta candidatului propus de PSD pentru Primăria Botoşani se numără extinderea transportului public pe biocombustibil pentru crearea unei industrii locale de bio-etanol, informatizarea serviciilor publice ca stimulent pentru dezvoltarea industriei IT şi programul „Botoşaniul construit de botoşăneni” care prevede ca toate lucrările publice să fie executate exclusiv cu angajaţi din municipiul Botoşani.  

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.