Doina Federovici:„Prioritatea PSD pentru Botoșani este finalizarea modernizării infrastructurii rutiere începută în guvernarea lui Victor Ponta”

Doina Federovici:„Prioritatea PSD pentru Botoșani este finalizarea modernizării infrastructurii rutiere începută în guvernarea lui Victor Ponta”

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că parlamentarii social democrați vor avea ca principală misiune pentru următorii 4 ani modernizarea rețelei de drumuri din județ.

„Prioritatea PSD pentru Botoșani este finalizarea modernizării infrastructurii rutiere începută în guvernarea lui Victor Ponta. În timpul campaniei electorale din 2012 sloganul PSD a fost „Guvernare pentru Botoșani”, iar primul ministru a promis atunci că va aloca bani pentru județul nostru. Acesta s-a ținut de cuvânt și s-a reabilitat șoseaua Botoșani-Suceava și Botoșani-Dorohoi. Apoi a urmat un program național pentru dezvoltarea locală privind reabilitarea drumurilor din 41 de localități. Guvernarea Ponta a alocat fondurile necesare pentru drumurile afectate de calamități. Astfel, s-au reabilitat și s-au refăcut 70 Km de drumuri județene și 137 de drumuri locale. La acestea se adaugă încă 150 de drumuri sătești și comunale reparate”, a declarat președintele PSD Botoșani.

Victor Ponta a fost șeful de guvern care a vizitat cel mai des județul Botoșani, fapt care s-a reflectat și în deciziile sale de prim-ministru care au adus multe beneficii botoșănenilor, începând de la construcția de locuințe ANL în municipiul Botoșani, Dorohoi și Săveni, la redeschiderea Spitalului Darabani, la fondurile alocate pentru spitalele și școlile botoșănene, la cele 62 de microbuze școlare din județ, asigurarea fondurilor pentru realizarea aducțiunilor de apă și canalizare pentru 8 localități, finanțarea pentru modernizarea a 20 de cămine culturale și reabilitarea a 44 de lăcașuri de cult din 33 de unități administrative.

„Este important că am onorat promisiunile față de botoșăneni și același lucru îl vom face și în următorii 4 ani. Cea mai importantă diferență dintre PSD și celelalte partide este aceea că programul nostru arată o gândire, are în spate o viziune despre cum vedem noi economia României peste 4 ani și prezintă soluții pentru toate categoriile socio-profesionale. Fiecare măsură are durată de implementare, prezintă efectele în economie, arată care sunt beneficiari și precizează impactul bugetar.Când PSD a fost la guvernare am avut creștere economică iar românii au dus-o mai bine”, a subliniat liderul social-democrat.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.