Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus în Parlament prima inițiativă legislativă pentru promovarea valorilor naționale în rândul elevilor

Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus în Parlament prima inițiativă legislativă pentru promovarea valorilor naționale în rândul elevilor

Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus în Parlament marți, 26 aprilie a.c., prima inițiativă legislativă pentru promovarea valorilor naționale în rândul elevilor. Proiectul de lege prevede introducerea de activități școlare la nivelul învățământului preuniversitar în vederea educării copiilor pentru cunoașterea culturii naționale, a tradițiilor, a obiceiurilor, a limbii române și a simbolurilor statului român.

„Consider că este obligația autorităților centrale și locale de a promova cultul eroilor poporului român pentru perpetuarea în conștiința tinerilor a sentimentelor de recunoștință faţă de personalitățile și martirii neamului nostru”, a declarat Tamara Ciofu.

Cu toate că, în prezent, funcționează în unitățile școlare cercuri ale unor fundații prin care este promovat cultul eroilor, nu există un program educațional permanent care să fie desfășurat în fiecare școală pentru promovarea valorilor naționale.

„Cei mai mulți dintre noi am uitat să mai folosim termenul de patriotism, iar atunci când îl rostim pare un cuvânt prea mare pentru realitățile mici în care trăim astăzi. În prezent, lipsește ideea de patriotism în sensul iubirii de țară, de atașament nu doar față de valorile naționale statale, dar și de trăsăturile autentice ale poporului român. În societatea noastră aproape că a dispărut mândria de a fi român. Datele statistice  confirmă că tinerii români se simt mai puțin mândri decât tinerii europeni. De aceea e important să începem procesul chiar din modul în care ne educăm proprii copii în familie și în instituțiile de învățământ”, a subliniat vicepreședintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, Tamara Ciofu.

În urma interpelărilor pe care parlamentarul social-democrat le-a înaintat către Ministerul Educației și Ministerul Apărării, cele două instituții au răspuns că apreciază propunerea legislativă și o susțin. Astfel, cei doi miniștri au arătat că după adoptarea inițiativei vor pune la dispoziție specialiștii necesari pentru organizarea activităților didactice pentru educarea elevilor în vederea cunoașterii culturii și comemorării eroilor și martirilor neamului nostru.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.