Deputatul Costel Șoptică: „Motorina pentru agricultură – necesitate sau agent electoral”

Deputatul Costel Șoptică: „Motorina pentru agricultură – necesitate sau agent electoral”

Deputatul liberal Costel Şoptică a depus, marți, 8 aprilie 2014, o declarație politică în privința problemei motorinei pentru agricultură: poate fi privită atât ca o necesitat, cât și ca un agent electoral.

Vezi declarația politică:

Partidul Naţional Liberal, chiar şi din opoziţie, a reuşit să facă Guvernul Ponta III să înţeleagă importanţa pe care o are motorina pentru agricultură şi, mai ales, să înţeleagă impactul negativ major pe care îl poate avea acciza suplimentară la carburanţi, pe care premierul Victor Ponta a luptat să o introducă de la 1 aprilie.

Codul fiscal modificat de Guvern impune o acciză suplimentară de 7 cenţi pe litrul de carburant, la care se aplică şi taxa pe valoarea adăugată, ceea ce duce la creşterea efortului financiar pentru utilizatori la 8,68 cenţi. În lei, acciza suplimentară a crescut cu 41 de bani.

Pentru motorina folosită în agricultură, încă din 2010, s-au introdus subvenţii astfel încât valoarea accizei plătite de către fermieri să fie 21 de euro/1000 litri, aşa cum se prevede în Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii. Decizia a fost luată după mari presiuni din partea agricultorilor, care au reclamat mereu avantajul concurenţial pe care îl au fermierii din celelalte state membre, pentru că beneficiază de o astfel de facilitate fiscală, cu mare impact asupra costurilor de producţie.

În toamna lui 2013, a fost promovat un act normativ prin care se stabileau fondurile bugetare ce urmau să susţină subvenţia la motorina pentru agricultură şi condiţiile în care fermierii pot beneficia de un astfel de sprijin. Prin acest act normativ, Guvernul Ponta din care a făcut parte şi Partidul Naţional Liberal a stabilit cele mai mari valori ale sprijinului pentru motorina pentru agricultură, subvenţia ajungând la 1,399 lei/litru, iar cantitatea ce intră în programul de subvenţionare atingând 410 milioane de litri pentru trimestrul 4 din 2013 şi primele trei trimestre din 2014.

Decizia premierului Victor Ponta de a creşte acciza la carburanţi cu 7 cenţi pe litru presupunea reducerea sprijinul pentru motorina destinată agriculturii cu 33 de bani, conducând la diminuarea subvenţiei cu aproape 24%, fără a mai pune la socoteală cu TVA-ul suplimentar ce trebuie achitat de către beneficiari.

Luând în calcul toate efectele negative asupra agricultorilor, dar şi asupra bugetului de stat, PNL, cât şi eu personal, am întreprins toate măsurile de care dispune un partid de opoziţie ca să stopăm această decizie prostă. În cele din urmă, oficiali ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au anunţat că acciza suplimentară de 7 cenţi la motorina pentru agricultură va fi suportată din bugetul alocat pentru această formă de subvenţie, dar fără ca fondurile să fie suplimentate. Cât priveşte TVA-ul suplimentar, oficialii ministerului nu au nicio idee cum va fi rezolvată situaţia. Consider că mai au trei luni la dispoziţie ca să reglementeze situaţia.

Premierul Victor Ponta a realizat şi el, în cele din urmă, marea eroare pe care a făcut-o prin introducerea accizei suplimentare la motorina pentru agricultură. Guvernul Ponta III apelează la toate mijloacele ca să-şi asigure un rezultat cât mai bun la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai. Cum votanţii din mediul rural s-au dovedit a fi cea mai bună ţintă a propangandei PSD, noua alianţă de guvernământ şi-a îndreptat atenţia asupra agricultorilor. Iar acciza suplimentară ar fi sabotat eforturile PSD de a pune mâna pe voturile agricultorilor.

Ca să înlăture gafa, Guvernul Poanta III s-a repliat şi a anunţat că va creşte valoarea subvenţiei pentru acciza la motorina pentru agricultură la aproape 1,8 lei/litru, dar fără a majora şi bugetul alocat. În acest ritm, banii alocaţi se vor epuiza foarte repede, iar mulţi fermieri vor rămâne fără subvenţii. Numai că toate deciziile legate de aplicarea acestei măsuri sunt lăsate după data alegerilor europarlamentare, ca să nu se încurce în calcule şi bugete.

De aceea, Partidul Naţional Liberal, eu personal, vom urmări cu maximă atenţie modul în care premierul şi Guvernul Ponta III vor aplica măsurile anunţate. Pentru ca să puntem interveni din nou şi să corectăm greşelile acestora.

Costel Şoptică,

Deputat PNL Botoşani

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.