Dan Șlincu: „Odată cu intrarea PSD la guvernare, Autostrada Moldovei-A7, începe să prindă contur”

Dan Șlincu: „Odată cu intrarea PSD la guvernare, Autostrada Moldovei-A7, începe să prindă contur”

Deputatul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu a anunțat astăzi că Ministerul Transporturilor a reușit să mențină cadența finalizării procedurilor, astfel încât să se deschidă cât mai rapid șantierele de lucru pe Autostrada Moldovei.

Obiectivul asumat de ministrul Transporturilor este finalizarea licitațiilor și desemnarea câștigătorilor pentru toate cele 13 secțiuni ale autostrăzii Moldovei, de la Ploiești până la Pașcani, până la finalul anului.

„Odată cu intrarea PSD la guvernare, Autostrada Moldovei începe să prindă contur. Conectarea Moldovei cu Bucureștiul prin infrastructură rutieră la nivel de autostradă este de o importanță vitală pentru dezvoltarea economică a județelor din nord-estul României, pentru atragerea de investiții și mai ales pentru oprirea exodului populației din această zonă. De aceea PSD acordă prioritate maximă acestui proiect, îl susține și-l va sprijini atât la nivelul Ministerului Transporturilor, cât și la nivelul Guvernului”, a declarat Dan Șlincu.

Până la acest moment pe Autostrada Moldovei este front deschis de lucru pe 4 loturi, două loturi de pe tronsonul Ploiești - Buzău și două loturi de pe tronsonul Buzău – Focșani. Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) până la Siret, la granița cu Ucraina, tronsonul dintre Ploiești și Pașcani fiind finanțat prin PNRR, iar tronsonul Pașcani-Siret urmând a fi finanțat prin POT.

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care trebuie să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR, fiind coloana vertebrală pentru legătura celorlalte regiuni cu zona de Nord-Est.

„Practic această autostradă va insemna cel mai important pas făcut în ultimii 30 de ani pentru dezvoltarea regiunii Moldovei. Odată finalizată, A7 va prelua cea mai mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punctul de vedere al numărului de accidente, este cel mai periculos drum național din România”, a subliniat deputatul PSD.

Stirea anterioara

O nouă zi liberă în România. Când pică și cine beneficiază de ea

Stirea Urmatoare

Indieni identificați cu ajutorul termoviziunii, opriți la frontieră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.